Search
Generic filters
Exact matches only

Au fost alese culorile anului 2016

Pasionații de design, indiferent de tipul lui, au aflat zilele trecute care vor fi culorile la modă în 2016. Institutul Pantone a ales, pentru prima dată, două nuanțe oficiale pentru anul viitor: rozul-cuarț şi albastrul-seren.

Cele două culori alese de celebrul institut american Pantone, o autoritate de renume mondial în domeniul culorilor, vor fi cele care vor da tonul în ceea ce privește designul – vestimentar, de obiect, de decor sau în ceea ce privește machiajul – anul viitor.

Culori în echilibru vizual

Reprezentanții Institutului Pantone și-au motivat decizia de a alege două nuanțe de culoare, de această dată, în loc de una singură, ca și în anii trecuți, prin faptul că, „împreună, cele două culori – rozul-cuarț şi albastrul-seren – dau naștere unui echilibru vizual”. Aceste două nuanțe, au fost alese pentru a exprima căldura (roz) și calmul (albastru).

Tonurile calde de roz şi cele reci de albastru se combină perfect, reflectând o conexiune, o stare de bine şi un sentiment de pace şi ordine. Totodată, această combinație inedită se regăsește atât de des împreună, în majoritatea zonelor lumii, încât a devenit o pereche naturală de culori”, afirmă reprezentanții institutului. „Dintr-o perspectivă de afaceri, faptul că sunt două culori oferă oportunitatea de a face diverse combinații de nuanțe. Acestea pot reprezenta o combinație perfectă pentru designul interior în casă, pentru obiectele de decor precum fețe de masă, pături, așternuturi pentru pat sau obiecte din sticlă și ceramică”, mai adaugă aceștia.

Culori potrivite pentru ambele sexe

Un alt motiv pentru care, probabil, au fost alese două culori pentru anul viitor, este și acela de a transmite un mesaj puternic, dar și pentru a se încadra în designul ambelor sexe, nuanța de roz aleasă fiind o culoare prea feminină și copilăroasă pentru a fi purtată și de sexul masculin.

Rozul-cuarț este puțin prea «dulce» pentru bărbați”, este de părere Ray Kelvin, fondatorul și designerul principal al casei de modă britanică Ted Baker. Acesta mai spune că „albastrul va fi folosit cu precădere în ținutele masculine pentru că oferă un aer de prospețime” și mai notează că, în mod similar „rozul a fost foarte bine vândut în ultimii ani de către brandurile care crează, în principal, ținute vestimentare pentru femei”.

culorile anului de-a lungul timpului

Institutul Pantone, din New York (SUA) este o autoritate de renume mondial în domeniul culorilor și un furnizor de sisteme de culoare și tehnologie de vârf pentru selectarea și comunicarea exactă a culorilor pe o varietate de industrii.

Compania este cunoscută și pentru faptul că, la fiecare sfârșit de an, anunță culorile oficiale ale anului următor, în urma unui sondaj, aplicat celor mai importanți designeri de modă și de amenajări interioare, precum și producătorilor și comercianților, în ceea ce privește culorile pe care intenționează să le folosească, în domeniul lor, în următorul an și motivele pentru care au ales aceste nuanțe.

În 2015, nuanţa-vedetă a fost marsala, culoare similară cu cea a vinului roşu.

Newsletter
Începe-ți dimineața cu o cană de cafea și articole interesante de la noi
*Respectăm dreptul la intimitate și luăm în serios protejarea datelor

Recomandări

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *