Search
Generic filters
Exact matches only

Studenții primesc burse universitare pentru jocuri video

Nu vă bucurați prea tare, gameri de pretutindeni. Se întâmplă în America, nu în România. Totuși, cum noi avem obiceiul să împrumutăm multe lucruri din vest, sunt mari șanse ca acest lucru să prindă și la noi. Pentru asta însă trebuie să așteptăm să vedem ce succes are la ei.

Probabil știți deja din filmele americanii că la ei se obișnuiește ca universitățile să ofere burse pentru elevii de liceu din an terminal dacă aceștia sunt buni la sporturi sau diverse activități intelectuale. Ceea ce înseamnă că, dacă știi să joci fotbal, nu mai e nevoie să ai note foarte bune la învățătură.

Ei bine, în premieră mondială, Universitatea Robert Morris din Chicago oferă studenților burse în valoare de până la 30.000 de dolari pentru – ați ghicit – aptitudini deosebite la jocuri video.

Jocurile video sunt considerate de unitatea respectivă de învățământ ca fiind nimic altceva decât un sport al minții, care necesită la fel de multă concentrare, timp și dedicare ca și șahul, spre exemplu.

Astfel, elevii care obișnuiesc să piardă ore întregi jucând diverse jocuri video în loc să învețe pentru școală au acum șansa de a intra la facultate fără bani, beneficiind de aceste burse.

Unul dintre cele mai populare jocuri online pentru care se oferă burse este League of Legends. Jocul este accesat zilnic de circa 27 de milioane de jucători din întreaga lume, existând mai multe competiții la nivel internațional, unde jucătorii se întrec pentru sume exorbitante de bani.

Universitatea Robert Morris are deja 35 de studenți care studiază materia numită Computer Networking și care joacă League of Legends în aceste competiții, reprezentând universitatea.

Este destul de clar faptul că jocurile au evoluat enorm de la deja anticele Pac-Man sau vechiul Super Mario, pe care le jucam noi în copilărie. Succesul în aceste jocuri video depinde astăzi foarte mult de capacitatea de concentrare, rapiditatea în reacție, gândire rapidă și abilitatea de a rezolva puzzle-uri sau situații similare cu cele din viața reală.

Vă las cu primul joc din finala Campionatului Mondial de League of Legends 2014. 

Newsletter

Bună Dimineața, săptămânal pe email

*Respectăm dreptul la intimitate și luăm în serios protejarea datelor

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *