logo
Search
Generic filters
Exact matches only

Concursul Eurovision este difuzat live pe internet

Ediția finală din acest an a concursului muzical internaţional Eurovision, care va avea loc sâmbătă, 23 mai 2015, va fi difuzată în premieră mondială live pe internet. Finala Eurovision 2015 va putea fi vizionată de toate ţările din lume unde accesul la internet este permis.

Pentru prima dată de la debutul său în 1956, fanii din lumea întreagă vor putea să urmărească Eurovision în direct, în streaming, pe canalul YouTube dedicat acestei competiţii muzicale.

Evenimentul marchează cea de-a 60-a aniversare a concursului, care, potrivit organizatorilor săi, reprezintă cel mai vizionat eveniment non-sportiv din lume, cu audienţe care au variat la cele mai recente ediţii între 100 milioane şi 600 milioane de telespectatori. În Statele Unite ale Americii, concursul Eurovision a contribuit serios la lansarea carierelor unor artişti de renume, precum Celine Dion şi grupul ABBA.

Concursul Eurovision din 2014 a captat interesul publicului din lumea întreagă, în exteriorul celor 52 de ţări participante, graţie victoriei Austriei, reprezentată de Conchita Wurst, cântăreţul travestit, care a dedicat acel trofeu „tuturor oamenilor care cred într-un viitor al păcii şi al libertăţii”.

Cea de-a 60-a ediţie a concursului Eurovision se va desfăşura la Viena, în Austria, după ce artistul travestit Conchita Wurst a câştigat ediţia din 2014 a concursului, cu piesa “Rise Like a Phoenix”.

Televiziunea Română, membră a EBU, este organizatoarea Selecţiei Naţionale şi participă la competiţia europeană din anul 1993.

România este reprezentată la Eurovision 2015 de trupa Voltaj este formată din Călin Goia (voce), Oliver Sterian (tobe), Valeriu Ionescu (bas), Gabi Constantin (chitară) și Adrian Cristescu (clape). Aceștia participă în concursul muzical internațional cu piesa  „De la capăt/ All Over Again”.

Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi – Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu – Atena, 2006). Melodia românească cu cel mai mare punctaj obţinut în finala Eurovision (172 de puncte) este Tornero, compusă de Eduard Cîrcotă şi interpretată de Mihai Trăistariu.

Newsletter
Începe-ți dimineața cu o cană de cafea și articole interesante de la noi
*Respectăm dreptul la intimitate și luăm în serios protejarea datelor

Recomandări

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *