logo
Search
Generic filters
Exact matches only

Despre Partidul Național Liberal (PNL)

Partidul Național Liberal este unul dintre cele mai vechi partide politice din România, acesta fiind înființat la data de 24 mai 1875 de către unele dintre cele mai mari personalități ale vremii precum: Ion C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu, A.G. Golescu, Gh. Vernescu sau Tache Anastasiu. Deși ideile liberale existau încă din perioada pașoptistă, abia acum, în 1875, acestea au fost „oficializate” sub forma unui partid politic.

Primul președinte al partidului a fost Ion C. Brătianu, iar în timpul guvernării liberale România și-a declarat independența față de Imperiul Otoman, în 1877. PNL a fost unul dintre cele mai importante partide politice ale vremii și a pus umărul serios la reformarea și modernizarea societății românești, fiind primul partid care a susținut introducerea votului universal în România.

Tot un guvern liberal exista și atunci când s-a înfăptuit Marea Unire din 1918, iar în timpul perioadei interbelice au avut cele mai bune rezultate adoptând o nouă reformă agrară, au organizat unitar statul, o nouă lege electorală a fost emisă și printre altele, au fost implementate și măsuri pentru redresarea economică a țării.

În noiembrie 1947, datorită venirii comunismului la putere, activitatea partidului liberal a încetat, urmând ca aceasta sî reînceapă imediat după căderea vechiului regim.

Chiar dacă la primele alegeri din epoca postcomunistă PNL a reușit să intre în Parlament, imediat după aceea a urmat un lung șir de sciziuni astfel că s-a desprind Partidul Național Liberat- Aripa Tânără (PNL-AT) din care făceau parte printre alții și Călin Popescu-Tăriceanu sau Dinu Patriciu.

În 1992, s-a mai desprins o nouă grupare din PNL numită Partidul Național Liberal- Convenția Democratică (PNL-CD).

Sub conducerea președintelui PNL ales în 1993, Mircea Ionescu-Quintus, s-a început procesul de unificare al formațiunilor politice liberale pentru a forma un singur grup puternic.

În 1998, PNL fuzionează cu Partidul Alianței Civice (PAC), iar în anul următor aderă la Internaționala liberală.

Teodor Stolojan creează o nouă sciziune în rândul partidului astfel că în 2006 împreună cu un grup de membri și foști membri ai PNL formează un nou partid politic numit Partidul Democrat Liberal (PDL).

foto

Astăzi Partidul Național Liberal este unul dintre cele mai importante partide politice din România, făcând parte în mod constant din grupul partidelor parlamentare.

Deviza „Prin noi înșine!” lansată secolul trecut de către primii lideri liberali continuă și astăzi să fie la loc de mare cinste în cadrul PNL, acesta fiind de altfel și sloganul acestui partid.

Newsletter
Începe-ți dimineața cu o cană de cafea și articole interesante de la noi
*Respectăm dreptul la intimitate și luăm în serios protejarea datelor

Recomandări

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.