Search
Generic filters
Exact matches only

Noua platformă de Smart Home de la Apple

O nouă platformă de software va permite dispozitivelor ce funcționează cu sistemul de operare iOS să controleze într-o locuință luminile, sistemul de securitate și multe alte dispozitive conectate, informează Financial Times citat de cnet.com.

Conform rapoartelor prezentate de Financial Times, Apple plănuiește să lanseze la ediția de luna viitoare a Worldwide Developer Conference o nouă platformă de Smart Home (casă inteligentă), care va permite telefoanelor și tabletelor dotate cu iOS să interacționeze cu diverse lucruri din casă.

Noua platformă va fi dezvăluită pe 2 iunie 2014 și se știe deja că aceasta va fi încorporată dispozitivelor iOS, conform rapoartelor celor de la Financial Times, care au citat mai multe surse anonime. La fel ca și cu programul ”Made for iPhone”, noua platformă va fi deschisă producătorilor de astfel de dispozitive, permițându-le acestora să își facă produsele compatibile cu sistemul Apple.

Una dintre aplicațiile noului sistem este și abilitatea de a aprinde luminile în casă atunci când un smartphone conectat la sistem va intra în locuință. Apple a subliniat aceste idei pentru sistemul automat pentru locuințe încă din luna noiembrie a anului trecut.

Această mișcare este văzută drept una provocatoare pentru competitorii Samsung și Google, care în februarie au concluzionat achiziția de 3.2 miliarde de dolari a Nest Labs.

Deoarece companiile continuu caută soluții pentru extinderea aplicabilității smartphone-urilor, sistemul automatic pentru locuințe pare o opțiune foarte bună. Până acum, Apple a intrat și în sectorul auto, după ce compania și-a anunțat în 2013 planurile sale de a integra iOS în computerele de bord ale mașinilor.

Tehnologia iBeacon de la Apple, care a debutat anul trecut pe dispozitive cu iOS 7, este deja în uz pe sistemele de navigare interioară, ticketing automat și promoții relevante în funcție de locație.

Newsletter
Începe-ți dimineața cu o cană de cafea și articole interesante de la noi
*Respectăm dreptul la intimitate și luăm în serios protejarea datelor

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *