Search
Generic filters
Exact matches only

Robbie Williams va susține un concert în România

Cântărețul britanic Robbie Williams va susține un concert, pe data de 17 iulie 2015, în Piața Constituției din București. Acesta le-a transmis fanilor români că este foarte entuziasmat să concerteze în țara noastră.

Într-un filmuleț publicat pe site-ul organizatorilor concertului de la Bucureşti, D&D East Entertainment, Robbie Williams declară: „Pe 17 iulie, la Bucureşti, în Piața Constituției, voi fi eu, Robbie Williams, venind să vă «distrez» pe voi. Sunt foarte, foarte entuziasmat. De abia aștept. Multă dragoste, ne vedem acolo”.

[youtube http://www.youtube.com/watch?v=4j9LQMPTFbc]

Concertul lui Robbie Williams, din România, face parte din turneul internațional „Let me Entertain You”, care se desfășoară în peste 10 ţări.

Noul turneu al artistului britanic a debutat pe 25 martie, la Madrid, şi a mai inclus show-uri în oraşe precum Barcelona (26 martie), Paris (30 martie), Moscova (12 aprilie), Bratislava (18 aprilie) şi Tel Aviv (2 mai). Seria de concerte include cele mai cunoscute şi de succes cântece ale lui Robbie Williams.

Fanii lui Robbie Williams care nu pot ajunge la concertul susținut de artist în Piața Constituției din Bucureşti, pe 17 iulie, pot urmări show-ul online, pe telekomtv.ro, precum şi pe aplicaţia de mobil Telekom TV. Utilizatorii sunt invitaţi să îşi rezerve unul dintre cele 50.000 de bilete virtuale gratuite până pe 16 iulie, ora 16.00.

Robbie Williams, în vârstă de 41 de ani, s-a bucurat de un succes uriaș după ce a părăsit grupul Take That, lansând o serie de albume şi de single-uri precum „Angels” şi „Millennium” şi semnând un contract cu casa EMI în 2002, în valoare de mai multe zeci de milioane de dolari. Însă, în momentul în care albumul său „Rudebox” a fost lansat în 2006 – urmat de „Reality Killed the Video Star” în 2009 -, Robbie Williams era considerat o prezenţă tot mai ştearsă în peisajul muzicii pop britanice şi eşuase în încercarea sa de a se impune pe piaţa muzicală americană.

În 2010, Robbie Williams s-a reunit cu foştii lui colegi din grupul Take That, alături de care a înregistrat albumul de mare succes “Progress”, promovat printr-un turneu extrem de profitabil în 2011. Cântăreţul spune că această experienţă l-a ajutat să îşi recapete încrederea în propriile forţe, convingându-l de faptul că încă mai poate să aibă succes susţinând concerte pe stadioane mari, în calitate de artist solo.

Artistul britanic şi-a lansat cel de-al șaptelea album de studio, „Under the Radar Volume 1”, la începutul lunii decembrie 2014.

Newsletter

Începe-ți dimineața cu o cană de cafea și articole interesante de la noi

*Respectăm dreptul la intimitate și luăm în serios protejarea datelor

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *