logo
Search
Generic filters
Exact matches only

România participă cu 30 de exponate la Salonul Internațional de Invenții de la Geneva

Țara noastră este reprezentată la Salonul Internațional de Invenții de la Geneva, care și-a deschis porțile miercuri, 13 aprilie, de 30 de exponate. În cadrul evenimentului sunt prezentate tehnologii interesante, printre care un dispozitiv împotriva somnambulismului, inventat de unul dintre cei 700 de expozanți care participă.

Peste 700 de expozanți participă la acest prestigios eveniment la nivel mondial în domeniul inventicii, aproximativ jumătate dintre noile invenții provenind din Asia, și în special din China. Multe dintre cele mai originale concepte prezentate sunt legate de sănătate și de monitorizarea organismului uman.

De exemplu, omul de știință thailandez Thakerng Wongsirichot și echipa sa au creat o aplicație pentru protecția somnambulilor. O persoană care suferă de somnambulism poate purta un smartwatch care trimite avertismente pe telefonul mobil al unui prieten sau membru al familiei atunci când utilizatorul începe să meargă în somn.

„Este important ca persoana somnambulă să nu fie trezită. Ar fi prea periculos. Însă ea poate fi urmărită și condusă înapoi la pat, astfel încât să nu se producă niciun accident”, a explicat Wongsirichot.

Inventatorul chinez Deng Jiugui a reflectat la nevoile părinților moderni și prezintă la Salonul de la Geneva un cărucior high-tech.

Acest cărucior generează energie electrică ce poate fi folosită pentru a încălzi biberonul, pentru a asculta muzică sau chiar pentru a încărca bateria unui telefon mobil. De asemenea, dacă scutecul copilului este plin, căruciorul emite un avertisment pentru părinți.

Un inventator din Bahrein a conceput un dispozitiv care detectează cât de mult sânge a pierdut o persoană rănită și începe în mod automat o transfuzie cu tipul de sânge necesar.

Cea de-a 44-a ediție a Salonului Internațional de Invenții de la Geneva se desfășoară în perioada 13 — 17 aprilie, sub înaltul patronaj conferit de Guvernul Federal Elvețian, Cantonul și Orașul Geneva, precum și de Organizația Mondială pentru Proprietate Intelectuală-OMPI.

Conform Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică și Inovare din România, inventica românească a înregistrat un succes remarcabil la ediția de anul trecut când inventatorii români au obținut 28 de medalii (18 de aur, 7 de argint și 3 de bronz).

Ediția de anul trecut în cifre a însemnat 752 de expozanți din 48 țări, dintre care 76% companii, universități, organizații de stat și 24% investitori și cercetători privați. Numărul de vizitatori a fost de 59.000 de pe 5 continente.

Newsletter
Începe-ți dimineața cu o cană de cafea și articole interesante de la noi
*Respectăm dreptul la intimitate și luăm în serios protejarea datelor

Recomandări

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *