Search
Generic filters
Exact matches only

Scandalul legat de interzicearea Twitter și YouTube în Turcia continuă

Premierul islamo-conservator al Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a interzis în 20 martie accesul la rețeaua Twitter în urma publicării unor stenograme care îl implică într-un scandal de corupție. La 27 martie a fost interzis de către guvern și accesul către platforma video YouTube, după difuzarea rezumatului unei reuniuni confidențiale în care oficialii turci discutau despre o eventuală intervenție militară în Siria.

Ulterior acestei decizii, Curtea Instituțională turcă a fost sesizată de către platforma YouTube pentru ridicarea blocării sale din Turcia. Cererea a fost depusă la tribunal de către un avocat din Istanbul, care a cerut ca site-ul să fie accesibil imediat.

Vineri, 4 aprilie 2014, un tribunal din Ankara a ordonat ridicarea interdicției asupra site-ului YouTube, dar ulterior, același tribunal a anunțat că această blocare va rămâne încă în vigoare, atât timp cât cele 15 înregistrări video nu vor fi retrase de pe site.

În ceea ce privește rețeaua de socializare Twitter, Curtea Constituțională a cerut ridicarea interdicției de acces, deoarece se considerăcă această măsură nu respectă dreptul libertății de exprimare.

Deși Guvernul a executat decizia judecătorilor după o amânare de 24 de ore, premierul Erdogan a prostestat public față de această decizie, anunțând că nu o va respecta, informează Mediafax.

Aceste măsuri au venit din partea premierului Recep Tayyip Erdogan chiar înaintea alegerilor municipale din 30 martie, ceea ce i-a atras acestuia foarte multe critici, politica sa de guvernare fiind considerată una autoritară.

Cu toate acestea însă, partidul lui Erdogan a reușit să obțină o victorie importantă la acest scrutin local, lucru care îi deschide porțile spre alegerile prezidențiale din august, informează Mediafax.

Newsletter
Începe-ți dimineața cu o cană de cafea și articole interesante de la noi
*Respectăm dreptul la intimitate și luăm în serios protejarea datelor

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *