Subvenții de la stat la achiziționarea de mașini electrice sau hibrid

Persoanele fizice și juridice din România care intenționează să își cumpere o mașină electrică sau una hibrid – care funcționează atât cu combustibil, cât și cu energie electrică – ar putea beneficia de subvenții de la statul român.

Ministerul Mediului propune acordarea unor subvenții de 20.000 de lei la cumpărarea unui autovehicul pur electric şi de 5.000 de lei la achiziția unui autovehicul electric hibrid, potrivit unui proiect de ordonanță a Guvernului lansat în dezbatere publică.

Aceste subvenții vor fi acordate sub formă de ecotichet din bugetul Fondului pentru Mediu, se arată în proiectul de modificare a Ordonanței de Urgență a Guvernului 9/2013 privind timbrul de mediu.

Conform documentului citat, ecotichetul are „o valoare de 20.000 de lei pentru achiziționarea unui autovehicul pur electric şi o valoare de 5.000 lei pentru achiziționarea unui autovehicul nou electric hibrid cu sursă de alimentare externă, care generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 50g/km”, se arată în proiectul de Ordonanță de Guvern.

Persoanele fizice, persoanele juridice, unitățile administrativ-teritoriale şi instituțiile publice vor beneficia de un ecotichet pentru fiecare astfel de autovehicul achiziționat.

În 2014 nu a mai fost derulată nicio sesiune de finanțare.

371 de maşini ecologice, achiziționate prin programul RABLA

Ministerul Mediului a mai anunțat și faptul că în acest an prin programul RABLA au fost achiziționate 371 de mașini ecologice.

Programul Rabla a reprezentant un impuls important pentru șoferii din România în a alege maşini nepoluante: faptul că, prin comparație cu perioada 1 ianuarie – 1 mai a.c., vânzările acestor autovehicule au fost de 6 ori mai mari este semnalul pe care îl așteptăm de la populație: dorința de a proteja mediul şi o mai mare atenție pentru calitatea aerului din aglomerările urbane”, a afirmat ministrul Mediului Graţiela Gavrilescu.

Românii care au optat pentru achiziționarea unei mașini ecologice au putut beneficia și de eco-bonusuri diferențiate, care s-au adăugat primei de casare în valoare de 6.500 de lei, cu posibilitatea cumulării a maximum două eco-bonusuri pentru achiziția unui autovehicul.

Anul trecut, numărul total de maşini nepoluante achiziționate cu eco-bonusuri prin RABLA a fost de doar 38.

Potrivit aceleiași surse, in luna mai și până în prezent, peste 60% din totalul celor 20.000 de tichete alocate persoanelor fizice prin Programul de Stimulare a Înnoirii Parcului Auto Naţional (RABLA) au fost epuizate. Astfel, până acum, peste 11.850 de români şi-au înlocuit autovehiculul vechi, poluant, cu altul nou, mai puţin poluant.

1 COMENTARIU

Comentarii

Please enter your name here
Please enter your comment!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Aflați cum sunt procesate comentariile dumneavoastră.