Gesturi pe care să le eviți când ești turist în altă țară

Când mergi în vacanță în străinătate, întâlnești o cultură nouă, cu obiceiuri diferite de ale tale și o mentalitate care foarte posibil nu se aseamănă cu a ta. De aceea, înainte să te duci într-o țară străină, e bine să te informezi puțin despre cultura de acolo și despre gesturile care sunt considerate jignitoare, ca să nu existe situații jenante. Am adunat aici câteva dintre gesturile care sunt considerate jignitoare în alte țări. Iată care sunt acestea!

Italia

Dacă îți petreci vacanța în Italia e bine să știi că nu e acceptabil să mănânci cu mâna. Știu că e tentant și că există multe mâncăruri pe care le-ai mânca folosindu-te de mână (inclusiv pizza) însă aici este considerat grosolan să nu folosești tacâmuri.

Totodată, în Italia nu e bine să te dai rocker. Semnul rockului făcut din mână înseamnă cu totul altceva aici. Dacă un bărbat te vede că faci semnul acela, crede că îl insulți spunându-i că femeia îi pune coarne (îl înșeală).

Germania

Când mergi în concediu în Germania ai grijă să nu folosești salutul nazist nici măcar în glumă. E un subiect foarte delicat pentru ei și un astfel de gest îți poate aduce până la 5 ani de închisoare.

Dacă vizitezi pe cineva în Germania ai grijă să nu îi oferi cadou un vin nemțesc. Dacă chiar vrei să oferi gazdei tale un vin, asigură-te că e importat din altă parte. Oferindu-i un vin nemțesc, oferă impresia că tu nu crezi că gazda ta poate oferi un vin de calitate.

Austria

Legile din Austria spun că trebuie să ai actul de identitate la tine în orice moment. Așa că atunci când călătorești prin țară asigură-te că nu îți lași buletinul sau pașaportul la hotel.

Norvegia

Dacă mergi în Norvegia, trebuie să știi că oamenii de-acolo sunt foarte relaxați în ceea ce privește nuditatea. Dar, dacă vezi pe cineva că se schimbă în public, trebuie să știi că nu e bine să te uiți. E considerat jignitor să te uiți la cineva cum se schimbă.

Japonia

Niponii au o cultură complet diferită de cea românească. Dacă vizitezi Japonia, nu oferi ciubuc în comerț. Nu se obișnuiește acolo pentru că nu e parte din cultură. Dacă lași chiar și mărunțișul din rest, oamenii vor fugi după tine să ți-l înapoieze.

Un alt „nu” este să nu intri încălțat în casele oamenilor. Când ajungi descalţă-te și încalță papucii de casă oferiți de gazdă. Mai mult, de multe ori japonezii au un alt set de papuci de casă pentru toaletă, așa că nu uita să-i schimbi înainte să intri la baie. Apropo de baie, este considerat jignitor să intri în cadă (sau în piscine și băi publice) fără să îți speli corpul înainte. Este recomandat să faci un duș înainte să faci baie.

Astfel de obiceiuri se găsesc în fiecare țară și este bine să te informezi înainte să îți începi vacanța ca să nu pici prost sau mai rău, să nu fii încarcerat din ceva ce ție ți se pare normal, dar lor le aduce o ofensă.

Cover - Sursă foto: dreamstime.com
Picture of Anca

Anca

Anca este o persoană pasionată de muzică, machiaj și blogging și crede cu tărie în pozitivitate și diplomație. Apreciază arta și o cafea bună. Are câte un stil de muzică preferat pentru fiecare stare sufletească.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Recomandări