Bucătăria mongoleză nu se diferențiază foarte mult de cea asiatică în general. Asta înseamnă că din dieta lor nu va lipsi nicidecum orezul. Desigur însă, pentru că fiecare țară și chiar regiune are propria sa tradiție, micul dejun în Mongolia are și el lucruri aparte.
Astfel, tradiționala masă de dimineață mongoleză constă în general din carne de oaie fiartă cu făină și grăsime, alături de care putem întâlni produse lactate, legume, murături și nelipsitul orez. În ceea ce privește băuturile, mongolezii servesc un ceai preparat cu lapte cald și niște ierburi autohtone. Dar nu lipsesc nici băuturile clasice precum cafeaua, ceaiul sau sucul de fructe.
Un amănunt destul de important despre tradiția micului dejun mongolez este a legat de faptul că în vestul acestei țări se obișnuiește ca alături de carnea de oaie sau de vită să se servească și carne de cal. Uneori, carnea de cal o înlocuiește cu desăvârșire pe oricare alta.
Obiceiul de a consuma carne de cal este unul demult înrădăcinat în tradițiile mongoleze, care se mai practică și astăzi, deși mai rar decât în trecut. Este totuși unul dintre lucrurile pentru care Mongolia pare încă un tărâm barbar și extraordinar de interesant. Acestea sunt doar câteva dintre motivele pentru care merită vizitată.

