Misty Copeland, balerina principală de la Teatrul de Balet American, a luat parte la un proiect, alături de cei de la NYC Dance Project. În cadrul acestuia, balerina a recreat ipostaze ale unei dansatoare pictată de artistul impresionist Edgar Degas. Misty prima femeie de culoare care a ajuns prim-balerină (balerina principală) a unui Teatru de Balet în Statele Unite ale Americii. Aceasta a declarat pentru revista Harper’s Bazaar că „a fost interesant să fiu la o ședință foto și să nu am libertatea să creez cu propriul corp, așa cum fac de obicei. Încercarea de a recrea ceea ce Degas a făcut a fost una dificilă. A fost incredibil însă că pot să observ toate micile detalii din picturile sale și totuși să permită senzația de mișcare”.
Edgar Degas este unul dintre pictorii francezi care au fondat Curentul Impresionist. Tot acesta este cunoscut pentru pasiunea sa de a picta dansatori. De fapt, mai bine de jumătate dintre tablourile sale ilustrează o formă de dans.


Sursa foto:
Sursa foto:
Sursa foto:
Sursa foto:
Sursa foto:
Sursa foto:
Sursa foto: