Alte motive pentru care nu ai un somn odihnitor

Ideea generală asupra somnului este că dacă dormi un număr specific de ore (de obicei 8 h), te vei trezi odihnit și gata să înfrunți orice îți aduce noua zi. Din păcate, lucrurile nu stau chiar atât de simplu, iar noi am discutat deja care sunt câteva dintre motivele pentru care nu ai un somn odihnitor. Cu toate acestea, atunci nu am atins toate punctele care îți pot provoca oboseală. Din acest motiv, completăm acum lista cu alte motive pentru care nu ai un somn odihnitor.

Nu faci suficient sport

Trăim într-o societate în care majoritatea joburilor implică o viață sedentară. Atunci când stai într-un scaun aproape 8 ore în fiecare zi, efectele negative se vor vedea, însă acesta nu vor fi reflectate doar în greutatea corporală, ci le vei putea resimți și printr-o stare de somnolență și oboseală pe parcursul zilei. Somnul tău va fi de asemenea afectat, datorită faptului că nu ai consumat suficientă energie pe parcursul zilei pentru ca organismul tău să fie indus într-o stare de somnolență calitativă. Încearcă să faci sport cel puțin o dată la 2-3 zile pentru a obține mai multă odihnă. Totodată, asigură-te că faci câteva pauze de mișcare la locul de muncă.

Ești deshidratat

Deshidratarea poate afecta și ea calitatea somnului pe care îl ai. Majoritatea oamenilor nu își dau seama cât de puțină apă consumă pe parcursul unei zile, motivând prin faptul că nu simt senzația de sete. Această explicație nu este una întemeiată și poate fi doborâtă de două motive. Primul și cel mai important motiv pentru care lipsa senzației de sete nu înseamnă că trebuie să bei mai multă apă este faptul că aceasta apare când organismul este deja deshidratat. Hidratarea presupune să menții nivelul apei din organism, nu să îl readuci la normal de câte ori acesta scade sub nivelul recomandat. Un al doilea motiv pentru care explicația nu este validă este consumul de băuturi răcoritoare, cafea sau alte lichide pe care fiecare dintre noi le bea pe parcursul zilei. Deși majoritatea lichidelor au potențialul de a hidrata organismul, apa este cel mai bun element pentru a face asta. Încearcă să bei între 8 și 10 pahare de apă pe zi și vei observa cum și calitatea somnului tău se va îmbunătăți.

Ești stresat sau depresiv

Momentele de tristețe sau demoralizare și stresul pot fi puse pe baza unui somn necalitativ. În aceeași măsură, un somn care nu te odihnește poate fi cauzat de tristețe sau stres. Dacă crezi că cel din urmă este și cazul tău, încearcă să găsești o modalitate de a te elibera de stres sau de sentimentele negative și vei vedea cum somnul tău va deveni mai odihnitor.

Nu în ultimul rând, dacă niciunul dintre aceste motive nu ți se aplică, este posibil ca somnul să îți ofere indicații despre o problemă medicală de care să nu fii conștient. În acest caz este recomandat să consulți un doctor și să realizezi un set de analize medicale.

Cover - Sursă foto: dreamstime.com
Picture of Anca

Anca

Anca este o persoană pasionată de muzică, machiaj și blogging și crede cu tărie în pozitivitate și diplomație. Apreciază arta și o cafea bună. Are câte un stil de muzică preferat pentru fiecare stare sufletească.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Recomandări