Pe cât de plăcută și interesantă este toamna, pe atât de multe scuze ne aduce, atunci când tânjim după o pauză de la efort. Sportul este bun nu doar pentru sănătate, ci și pentru psihicul uman – cu cât vezi mai multe rezultate, cu atât ești mai motivat să îți menții tonusul. Totuși, odată apărut sezonul rece, se instalează și o serie de scuze pe care le putem folosi atât pentru a ne convinge pe noi, cât și pe alții. În cazul în care ai dubii cu privire la alergarea pe timp de toamnă, următoarele sfaturi ți le vor spulbera și te vor face să nu renunți la scopul vizat.
Îmbrăcăminte adecvată
În ciuda faptului că imunitatea crește, iar organismul devine din ce în ce mai puternic, nu ești lipsit de posibilitatea de a contracta gripă sezonieră. De aceea, știind că vei transpira și că organismul tău se va încălzi rapid, este foarte important ca îmbrăcămintea să fie una adecvată, respectiv în straturi. În acest fel, vei putea să dai jos, rând pe rând, câte un element de îmbrăcăminte, fără a-ți crește șansele de obținere a unui virus. Pe lângă acest lucru, o eșarfă este de mare folos pentru a împiedica aerul rece și tăios. De foarte multe ori, acesta este motivul pentru care se ajunge la dureri în gât sau la alte inflamații extrem de dăunătoare.
Fii cu ochii în 4
Toamna este anotimpul în care plouă cel mai mult. Din acest motiv, există deseori posibilitatea să aluneci în timp ce îți desfășori antrenamentul săptămânal. Fie că vorbim de o frunză udă sau de o baltă, este necesar să reduci riscul de accidente la minim. Cu acest scop, ia în calcul achiziționarea unor adidași speciali, pentru alergarea pe timp de toamnă. Aceștia îți vor oferi o aderență mai mare pe o perioadă mai lungă de timp, indiferent de condițiile meteo.
Concentrează-te pe distanță
Dacă pe timpul verii accentul era pus pe viteză, toamna este indicat să te concentrezi pe distanță. Pentru cei care au un antrenament săptămânal foarte bine pus la punct, este posibil ca acest sfat să nu le fie foarte comod, întrucât există obișnuința de a parcurge o anume distanță într-un anume interval orar. Dacă timpul necesar se mărește, este posibil să nu fim la fel de mulțumiți ca înainte, însă toamna poți împărți distanța cu care te-ai obișnuit vara în două sesiuni de alergare, iar rezultatul va fi același.

