Târgul de nunți WeddFest va avea loc la sfârșitul lunii ianuarie în Sala Polivalentă din Cluj Napoca. Cea de-a doua ediție a evenimentului organizat de Publisys va fi deschisă între 20 și 22 ianuarie în Cluj Napoca și se adresează viitorilor miri.
Intenția organizării unui astfel de târg s-a născut din dorința de a reuni sub aceeași cupolă, pe o suprafață generoasă și într-un cadru frumos amenajat, un număr mare de profesioniști din industria organizării de nunţi şi evenimente festive, care să vină în întâmpinarea viitorilor miri prin oferirea de produse și servicii necesare organizării unei nunți de vis.

În cadrul evenimentului participanții vor avea posibilitatea de a trece prin toate etapele parcurse în organizarea nunții de vis și vor putea găsi tot ce au nevoie pentru o nuntă reușită, începând de la ținute festive, rochii de mireasă, bijuterii, invitații de nuntă, aranjamente florale, servicii foto-video, cofetării, închirieri limuzine, trupe, DJ, ansambluri folclorice, plus numeroase surprize pregătite de organizatori.
WeddFest 2017 este o expoziție de referință în domeniul organizării de nunți la nivel local și regional.
Mai multe informații gasiți pe site-ul evenimentului www.weddfest.ro sau pe pagina de Facebook