Celebrul cântăreț italian Toto Cutugno va susține un concert, în această primăvară, în Cluj-Napoca. Evenimentul muzical va avea loc pe data de 13 martie, de la ora 19.00, la Sala Polivalenta din Cluj-Napoca.
Concertul susținut de artistul italian în Cluj-Napoca se numește „Best of” și va include hiturile care l-au consacrat, printre care se numără: „L’Italiano”, „Serenata”, „Insieme: 1992”, „Figli”. Prin intermediul acestui spectacol, Toto Cutugno își propune să își răsfețe admiratoarele din Ardeal, la doar câteva zile după sărbătorirea Zilei Internaționale a Femeii.
„Eu iubesc şi admir femeile din tot sufletul, nu pentru că sunt bărbat, dar pentru acele caracteristici – inteligența ascuţită, curajul, altruismul – pe care noi, bărbații, nu le avem. În ziua de azi, e foarte greu să cucerești o femeie, pentru că, de obicei, ele sunt cele care cuceresc bărbații. Chiar dacă ne lasă impresia că noi suntem cei care stabilim regulile, ele ne conduc din umbră şi «ne fac să le cucerim». Femeile au o inteligenţă nativă extraordinară şi ştiu să se descurce în orice situaţie, mult mai bine ca noi. Sunt niște creaturi magnifice”, a declarat interpretul italian.
Cântărețul italian a susținut mai multe concerte în țara noastră, fie în propriile turnee, fie în calitate de invitat de onoare la diverse emisiuni de televiziune. Acesta a afirmat că se simte legat emoțional de România.
„Sunt foarte legat emoțional de această țară, pentru că am cunoscut mulți români cu care am lucrat și am colaborat foarte bine. În România mă simt ca acasă”, afirma artistul italian după ce a cântat pentru prima oară în România în 1993, la festivalul Cerbul de Aur.
https://www.youtube.com/watch?v=MYU1tyEBmBg
Prețul biletelor pentru concertul de la Sala Polivalentă, din Cluj-Napoca, este cuprins între 100 lei și 350 lei, în funcție de locurile ocupate în sală. Astfel, fanii artistului italian pot opta între șase categorii de locuri, după cum urmează: cat. VIP – 350 lei, cat. 1 – 300 lei, cat. 2 – 250 lei, cat. 3 – 200 lei, cat. 4 – 150 lei și cat. 5 – 100 lei. Acestea pot fi achiziționate, începând din data de 27 Ianuarie 2016, din următoarele locații: casa de bilete a Sălii Polivalente, Libraria Librarium Universitatii, la agenția de bilete a Teatrului National sau standurile Ticketevent din oraș.
Cine este Toto Cutugno?
Toto Cutugno, pe numele său real Salvatore Cutugno, este unul dintre cei mai cunoscuți cântăreți și compozitori italieni. Pasiunea pentru muzică a descoperit-o în copilărie, iar încurajat de tatăl său (subofițer de marină, pasionat de trompetă) acesta a învățat să cânte la mai multe instrumente muzicale. Artistul italian a studiat bateria, acordeonul, pianul și chitara.
Toto Cutugno a vândut peste 150 de milioane de albume și a compus peste 400 de melodii, pentru peste 50 de interpreți celebri, printre care Adriano Celentano, Joe Dassin, Luis Miguel, Fausto Leali, Miguel Bosé si Ricchi e Poveri. Toto Cutugno a rămas singurul cantautor italian care a câștigat concursul Eurovision, în anul 1990. Melodia sa, „L’italiano”, înregistrată în 1983, este cântată de peste 160 de interpreți din întreaga lume, fiind printre cele mai fredonate cântece italiene din toate timpurile.
Aflați mai multe despre artistul italian de pe Wikipedia.

