În localitatea Luna de Jos, din județul Cluj, exista, secolele trecute, un castel renascentist impresionant ce a aparținut familiei Teleki, una dintre cele mai bogate familii nobiliare din Transilvania. Din păcate, în prezent, din acesta au mai rămas doar câteva ruine.
Castelul Teleki a fost construit în secolul al XVII-lea și a aparținut familiei nobiliare de la care îi provine și numele. Familia de nobili Teleki s-a numărat printre cele mai bogate familii transilvănene. Bazele ascensiuni sale au fost puse de către Mihai Teleki, ce a ocupat funcția de cancelar la Transilvaniei în timpul domniei lui Mihai Apafi I. Tot acesta a fost ridicat și la rang de conte de către împăratul Leopold I, ca recompensă pentru participarea la luptele antiotomane, această distincție contribuind la sporirea averii familiei.
Mihai Teleki a fost cel care a început construirea castelului renascentist din Luna de Jos. Lucrările la acesta au început în anul 1650 și au durat 50 de ani, palatul fiind finalizat în anul 1.700, de către Pál Teleki, unul dintre urmașii contelui. Acesta era un om cultivat și filantrop ce a susținut financiar colegiul de la Cluj și a acordat numeroase burse de studii.
Se spune că palatul era înconjurat de un parc foarte frumos, din care se mai păstrează, în prezent, arbori vechi de peste 500 de ani ce includ stejari, fagi și castani
Turnul de vânătoare
Impunătorul castel nu a rezistat însă foarte mult timp, el fiind distrus ca represalii pentru orientarea politică a proprietarului său.
Pál Teleki era un susținător și partizan al lui Francisc Rakozi al II-lea, nobil maghiar, principe regent al Ungariei și principe al Transilvaniei. Ca răzbunare pentru faptul pe care l-a ajutat, în anul 1709, în războiul curut (antihabsburgic), trupele austriece au distrus castelul, la ordinul împăratului.
Sursă foto: Wikipedia
Din ansamblul arhitectural a mai rămas în picioare doar turnul de vânătoare, o construcție înaltă de aproximativ 35 de metri, cu bază pătrată, pe care sunt așezate două platforme în formă octogonală, cu pilaștrii scurți și ferestre. Turnul, deși se află în ruine, mai poate fi admirat și în zilele noastre.
Castel transformat în zid
O legendă spune că, după ce castelul a fost distrus, materialele de construcție din care a fost ridicat au fost folosite, secolul următor, pentru realizarea unul zid lung și foarte gros și înalt. Acesta era lung 700 de metri și înalt de 4 metri și avea grosimea de 1 metru.
De asemenea, se mai spune că din aceleași materiale a fost construită o altă clădire, în stil neoclasic. Aceasta are etaj, pavilion și șarpantă, iar în jurul ei a fost amenajată o frumoasă grădină.
În timpul regimului comunist din țara noastră, clădirea a fost naționalizată și utilizată ca sediul CAP al localității, o parte dintre aceasta degradându-se în acești ani. Tot în această perioadă a fost demolată și o mare parte din zidul de piatră, rămânând în picioare doar 200 de metri.
În prezent, ansamblul neoclasic a fost renovat și adăpostește Centrul de îngrijire și Asistență Luna de Jos.
Descoperă și alte castele din Cluj și întoarce-te pe Bună Dimineața Cluj vinerea viitoare pentru a afla istoria unui alt castel.