Scena bloggingului de fashion clujean este una bine dezvoltată. Unii bloggeri de fashion din Cluj au ajuns cu succes la nivel național sau chiar internațional. Motivul pentru care acest lucru este important este faptul că succesul acestora întărește ideea unui Cluj cultural și cosmopolit. De aceea, ți-am pregătit o listă cu cei mai cunoscuți fashion bloggers din Cluj.
Ioana Chișiu
Sursa foto: Ioana Chișiu
Ioana este blogger de modă din anul 2012. Ea scrie pentru IoanaChișiu.com, unde oferă idei de ținute la modă pentru diverse ocazii. Pe blogul ei poți vedea ținute casual, ținute elegante sau ținute speciale. Pe lângă blogging, Ioana este și gazda unei emisiuni TV și are în desfășurare colaborări cu diverse branduri la modă. Blogul Ioanei este disponibil în limba română, dar și în engleză.
Sandra Bendre
Sursa foto: Sandrab
Blogger la Sandra’s Fashion Corner, Sandra Bendre și-a început activitatea tot în anul 2012. Pe blogul acesteia vei putea găsi sugestii de ținute, dar și recenzii de produse cosmetice sau articole despre evenimentele la care aceasta participă. Tot acolo, Sandra îți oferă posibilitatea să cumperi haine din dulapul ei. Tipurile de ținute pe care le poți regăsi pe blog sunt cele care îi definesc stilul personal.
Indie Chase
Sursa foto: Indie Chase
The Indie Chase s-a născut la sfârșitul lui 2011, din pasiunea Mădălinei pentru modă. Ținutele prin care ea inspiră, au un iz boem și, după cum zice și numele blogului, indie. Însă, Mădălina a reușit să își creeze un stil personal care stârnește interesul multora. Bloggerul scrie pe site-ul ei în limba engleză și pe lângă fashion, are secțiuni de evenimente, travel și beauty.
Ioana Grama
Sursă foto: Rise & shine
Pe blogul ei, Ioana se descrie ca fiind o persoană sociabilă, glumeață și cu un suflet mare. Pentru ea, blogul său e ca un jurnal pe care îl împărtășește online. Ea scrie despre fashion, despre locurile pe care le vizitează din plăcere sau prin intermediul blogului, evenimentele la care participă și așa mai departe. Stilul ei poate fi descris ca semicasual sau chic.
Dyrogue
Sursa foto: Dyrogue
Spre deosebire de restul bloggerilor menționați în acest articol, Diana spune totul prin povești. Ea creează o întâmplare în jurul fiecărei piese de îmbrăcăminte pe care o poartă. Pozele pe care le inserează în articolele de pe blog te duc cu gândul la o revistă de modă precum Vogue. Dar nu te gândi că această revistă este inspirația pentru numele blogului. De fapt, Diana, are și o definiție pentru numele inventat.