Clujul e un oraș cosmopolit și nu se lasă speriat de câteva creaturi care cutreieră orașul noaptea. E momentul să scoți curajosul din tine la o plimbare prin oraș în noaptea de Halloween. Dacă te întrebai ce poți face în Cluj-Napoca pe 31 octombrie, când are loc Halloween-ul, sărbătoarea americană, te invit să citești acest articol și să descoperi principalele activități pe care orașul nostru ți le pregătește.
Petreceri în cluburi
În mod evident, majoritatea localurilor de noapte din oraș își vor deschide porțile pentru petreceri tematice, cu costumații, concursuri și multă voie bună. Ai și de unde alege, întrucât există petreceri pentru toate gusturile și toate buzunarele. Trebuie doar să te hotărăști dacă vrei să mergi la o petrecere a fantomelor, una a vrăjitoarelor, una a monștrilor sau dacă preferi să petreci cu localnicii – aici mă refer la vampirii transilvăneni, desigur. Câteva cluburi din oraș care organizează astfel de petreceri sunt NOA, Phi 18, Caro, dar e practic imposibil să nu dai de un local care să-ți placă și care să aibă o petrecere tematică în acea noapte. Ai grijă însă, multe dintre acestea aleg să petreacă și în weekendul 28—30 octombrie, tot tematic.
Activități în locuri inedite
Dacă nu ești fan al petrecerilor de club sau pur și simplu cauți o experiență mai inedită, nu-ți fă griji, ai și tu de unde alege activități pentru noaptea de Halloween. Spre exemplu, poți petrece noaptea în castelul Banffy din Cluj, adică Muzeul de Artă din Piața Unirii, unde sunt organizate activități distractive și… înfricoșătoare. Se spune că muzeul este bântuit, așa că fii cu ochii-n patru. Un alt loc interesant în care poți petrece această noapte este la Reactor, unde, din nou, ești așteptat cu activități antrenante și numai bune de speriat. Aici are loc o „petrecere-joc” așa cum o numesc chiar ei.
Altfel de activități
În cazul în care preferi să faci ceva pe cont propriu, sau cu un cerc limitat de prieteni, vă propunem să faceți un tur al celor mai mistice zone din oraș, locuri pline de legende și istorie.
O altă opțiune o ai și dacă ești fan al filmelor de groază. Poți face un maraton de filme la cinematograf, având în vedere că în această lună au avut premiera o mulțime de filme din genurile horror, thriller și mister.
Tu ce faci în Cluj de Halloween?