logo
Search
Generic filters
Exact matches only

Platformă care își propune oferirea de soluții inovative, lansată la Cluj

cluj napoca

O platformă care are ca și scop susținerea cercetării și inovării în România a fost lansată vineri, 7 octombrie, la Cluj Napoca, în prezența ambasadorilor ai SUA și Israel.

Ambasadorul SUA în România, Hans Klemm, a arătat, la evenimentul de lansare a platformei, că SUA se poate implica și în România, așa cum o face în țări din toată lumea, în susținerea acestui domeniu, la fel ca a celui economic, a anteprenoriatului sau a promovării valorilor democratice. Hans Klemm a vorbit la Cluj, la conferința intitulată Innoteque despre prioritățile pe care ambasada SUA le are și care se referă și la domeniul inovării.

„O prioritate pe care o am este să promovez prosperitatea, prin creșterea comerțului bunurilor și serviciilor, dar și creșterea investițiilor dintre cele două țări ale noastre. Având în principal acest scop în minte, agenda promovării inovației și antreprenoriatului prinde contur. SUA face aceste lucruri nu doar în România, ci în întreaga lume, cu scopul de a fi un important contributor al creșterii economice în general, dar și un susținător al construirii unor instituții democratice importante și flexibile. Când am sosit în România acum un an am descoperit că ambasada SUA este foarte implicată în promovarea acestor scopuri, de susținere a inovării și antreprenoriatului în România. Apoi am încercat să vedem ce am mai putea susține. (…) Mi s-a propus să aducem experți americani, împreună cu alții din Israel și Olanda, care au expertiză în acest domeniu, și care să vadă ce ar trebui făcut în România pentru a îmbunătăți acest mediu, astfel încât să devină accesibil pentru capital, a îmbunătăți educația, reformele, eliminarea regulilor care stau în calea dezvoltării inovării și antreprenoriatului”, a spus diplomatul american.

Potrivit inițiatorilor evenimentului, European Innovation Scoreboard 2016 plasează România pe ultimul loc în UE la capitolul inovare, remarcându-se un trend descendent în ultimii ani. De asemenea, conform Global Innovation Index 2016, România se situează pe locul 48 în lume în ceea ce privește inovarea, după Republica Moldova.

Andrei Roth, care a înființat la Cluj o firmă de IT și este inițiatorul platformei, a explicat că lucrurile nu stau atât de bine pe cât pare în ceea ce privește domeniul cercetării și al inovării în România.

„De câțiva ani vorbim, în toată țara, de inovare, de antreprenoriat și pe baza zgomotului din piață ai crede că suntem într-o rachetă care explodează și ajungem în stratosferă. Toate statisticile europene, ultima ieșită chiar anul acesta, ne plasează pe ultimul loc. Mai rău decât atât, ne pasează pe un trend descendent. Din 2008, când România era la 50 la sută din media europeană de inovație, în 2015 suntem la 34 la sută. Se fac multe. Capital uman avem, inițiativă avem. Unde cred că avem o lipsă: România are nevoie de o viziune, coerentă și pe termen lung”, a spus Roth.

Acesta a gândit, împreună cu colegi de-ai săi, construirea unui mediu care să poată aduna idei și soluții care apoi să se concretizeze în politici care să fie propuse instituțiilor statului.

„Am avut ocazia unui parteneriat cu două ambasade puternice — Israel și SUA — și apoi cu ambasada Olandei, țări care sunt acolo, pe Marte, dacă vorbim de stratosferă. Și care au foarte multe inițiative și ar fi dispuse să ne ajute, să aducă experți, care nu au mai fost în România, experți care au lucrat cu sisteme de inovare în țări din toată lumea — China, Chile, Rusia, Serbia, Olanda, și care vin cu perspective foarte diferite de ceea ce discutăm noi. Scopul nostru este ca acest efort, care este total apolitic, să genereze niște recomandări de politici foarte clare și concrete, ca să ajute până la urmă România să iasă din curba asta descendentă și într-adevăr să decoleze. Scopul este de a genera politici publice, lucrăm cu experți. Am identificat măsuri concrete pe care pe vom publica și le vom trimite autorităților ca să poată fi implementate. Voința politică nu o putem forța, dar putem să dăm niște soluții”, a explicat Andrei Roth.

Printre domeniile în care țara noastră are cei mai scăzuți indicatori se numără accesul la finanțare, suportul acordat cercetării-dezvoltării, antreprenoriatul și educația. În același timp, inovarea este plasată în centrul strategiei UE privind creșterea economică și crearea de locuri de muncă.

Conferința internațională Innoteque își propune să creeze un cadru de discuție și cooperare între principalii actori din sfera publică și privată din SUA, Israel, Olanda și România în vederea identificării unor soluții ce sprijină performanța în inovare în toate domeniile și contribuie astfel la creșterea economică: sisteme de educație superioară și de cercetare, antreprenoriat, legislație, noile tehnologii.

La conferință a participat și Tamar Samash, ambasadorul Israelului în România.

Newsletter
Începe-ți dimineața cu o cană de cafea și articole interesante de la noi
*Respectăm dreptul la intimitate și luăm în serios protejarea datelor

Recomandări

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *