Studenții și absolvenții de Drept din România au acum la dispoziție o nouă platformă de învățare care să îi ajute să se pregătească pentru susținerea diferitelor examene de admitere în profesiile juridice. Centrul de Training & Evenimente Juridice „Intensa” derulează, în perioada 15 iunie – 30 august 2015, la Cluj-Napoca, proiectul național „Jurist pentru România”, care se adresează tuturor celor care doresc să urmeze o carieră în domeniul juridic.
Proiectul va cuprinde cinci cursuri intensive, care se adresează persoanelor dornice să devină judecători, procurori, avocați sau notari și vor fi coordonate de profesori de drept renumiți la nivel național și chiar internațional.
Pentru admiterea în Magistratură și INM, se organizează un curs intensiv și complet de pregătire, în lunile iunie și iulie. Cursul va cuprinde 6 module susținute de cei mai buni experți și profesori din țară, pentru a acoperi complet tematica examenului de admitere, conform cerințelor de pe website-ul oficial al INM: Drept civil, Drept penal, Procedură Civilă, Procedură Penală, Raționament Logic și Interviu.
Pentru admiterea în Barou, se vor desfășura, timp de 6 weekend-uri, cursurile intensive de pregătire, începând cu data de 1 august. Acestea sunt configurate astfel încât, cei care doresc să devină avocați, să înțeleagă mai ușor modul de elaborare și de soluționare ale subiectelor de concurs din anii anteriori și totodată aduce o corecție cunoștințelor acumulate în timpul facultății aducând în acord reglementările actuale cu fundamentul de pregătire pe care orice absolvent de drept îl are.
De asemenea, până la sfârșitul lunii iunie, vor fi organizate cursuri intensive pentru examenul de admitere în Notariat, iar începând cu data de 4 iulie 2015, liceeni pot participa la cursurile de Raționament Logic, care le vor ușura misiunea de a deveni studenți la Drept.
„Dificultatea în a fi admis în aceste instituții vine atât din faptul că numărul de locuri este tot mai mic de la un an la altul și concurența tot mai mare, dar mai ales, din faptul că legislația se schimbă continuu, punându-i în dificultate pe cei care au studiat după vechile coduri. Așadar, în ultimii ani ne-am preocupat să găsim cea mai eficientă modalitate pentru reușita cursanților noștri, care să arate cel mai drept și simplu drum către ținta propusă – admiterea la INM, Barou sau Notariat. Astfel, pe baza experienței cu sute de candidați a diferite examene de admitere în profesiile juridice, în special INM și Magistratură din ultimii ani, am conturat o harta clară pe care acum suntem dispuși să o împărtășim cu viitorii noștri cursanți, pentru a-i ajuta să își atingă scopul propus. Întrucât, proiectul s-a dovedit un real succes în anii precedenți, iar cursanții noștri au o rată de admisie de 4 ori mai mare față de ceilalți candidați la examen, ne propunem ca în anii următori să ne extindem și în alte orașe și să creștem de la an la an procentul de promovabilitate al cursanților noștri”, declară Ioana Neamțu, director al Centrului de Training și Evenimente Juridice „Intensa” din Cluj-Napoca.
Mai multe detalii privind acest proiect și înscrieri pot fi găsite pe website-ul Centrului de Training & Evenimente Juridice „Intensa”.

