logo
Search
Generic filters
Exact matches only

Stefan W. Hell, laureat Nobel pentru Chimie, numit Doctor Honoris Causa al UBB Cluj

Cercetătorul german născut în România Stefan W. Hell, laureat al premiului Nobel pentru Chimie în anul 2014, a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Babeș-Bolyai (UBB), pentru contribuția sa asupra dezvoltării microscopiei optice.

Ioan Aurel Pop, rectorul UBB Cluj, a afirmat în discursul său rostit la începutul ceremoniei că Stephan Hell s-a născut în România, la Arad, însă a părăsit țara, în adolescență,  împreună cu părinții săi, pentru a se stabili în Germania.

Profesorul Stefan Walter Hell, cum știți, s-a născut la Arad și până la vârsta de 16 ani a trăit în România și a primit primele noțiuni de viață și de educație la Sântana, apoi la Timișoara. Din mărturisirile ulterioare reiese că savantul, desăvârșindu-și formația și afirmat apoi în Germania și în tot Occidentul, nu a uitat niciodată această bază de învățătură primită în România. Într-o Românie nu prea confortabilă pentru toți locuitorii ei, dar de care își aduce mereu aminte și pe care o prețuiește”, a declarat Ioan Aurel Pop.

De altfel, profesorul german a povestit chiar el, în timpul ceremoniei, că odată ajuns în Germania a susținut o serie de examene la care a obținut cele mai mari note atât la matematică, cât și la fizică, dar, surprinzător pentru profesorii săi de atunci, și la limba germană.

După cum știți, mulți etnici germani au profitat de șansa de a pleca din țară. Era clar că comunismul nu era cel mai propice mediu politic și am reușit să plecăm din țară legal, în 1978, într-un orășel industrial aflat pe malul Rinului. Am reușit acolo în școală de fapt destul de bine, pentru că aveam o educație excelentă cu care veneam din România. Am fost cel mai bun la matematică și la fizică, dar și la germană”, a spus Hell, care a adăugat că pregătirea sa școlară de acasă a fost echivalată în Germania unei clase cu un an mai mare.

Întrebat, marți, de presă, care apreciază că va fi impactul descoperirii sale în știință, Hell a precizat că în opinia sa ar putea avea un impact important asupra omenirii, în viitor.

Implicările majore ale descoperirii sunt acelea că poți înțelege celulele, acum, mult mai bine decât înainte. Iar celula este unitatea de bază a funcționării corpului omenesc sau a oricărei ființe. Și de aceea poate contribui la o mai bună înțelegere a mecanismului bolilor și asta este foarte, foarte important. Iar acesta a fost principalul motiv pentru care Comitetul Nobel a considerat că descoperirea merită acest premiu”, a declarat Hell.

Cine este Stefan W. Hell?

Stefan W. Hell, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în 2014, alături de alți doi oameni de știință, pentru dezvoltarea microscopiei fluorescente, este cetățean german de origine română, născut în 1962 la Arad. Acesta s-a născut în România, la Arad, în 1962, și provine dintr-o familie ai cărei strămoși fac parte din rândul șvabilor ajunși în Banat după 1718, „într-un Banat abia recuperat de casa de Habsburg de la Imperiul Otoman”.

În 1990 și-a obținut doctoratul la Universitatea din Heidelberg și este director al Institutului Max Planck pentru Chimie și Biofizică. Între 1993 și 1996, Stefan W. Hell a lucrat în cadrul Universității din Turku (Finlanda), la Departamentul pentru Fizică Medicală, unde a dezvoltat principiul microscopiei STED (stimulated emission depletion microscopy).

Prin inventarea și dezvoltarea ulterioară a microscopiei STED și prin alte metode ale microscopiei, omul de știință a demonstrat că poate îmbunătăți substanțial puterea de rezoluție a microscopiei fluorescente, ce era în prealabil limitată la jumătate din lungimea de undă a luminii captate (> 200 nanometri).

Rezoluția este cea mai importantă proprietate a unui microscop. Stefan W. Hell a fost primul care a demonstrat, atât din punct de vedere teoretic, cât și experimental, cum se poate decupla rezoluția microscopului cu fluorescență de difracție și cum poate fi mărită cu o fracțiune a lungimii de undă a luminii (pe scară nanometrică).

Newsletter
Începe-ți dimineața cu o cană de cafea și articole interesante de la noi
*Respectăm dreptul la intimitate și luăm în serios protejarea datelor

Recomandări

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *