Search
Generic filters
Exact matches only

10 dispozitive interesante inventate în 2015

Tehnologia evoluează mai rapid decât niciodată. Mintea umană este una curioasă, care vrea întotdeauna să întreacă limitele. Când pui aceste două lucruri la un loc, rezultatul nu poate fi nimic altceva decât lucruri mărețe. Asta se întâmplă constant, iar cele două elemente, mintea umană și tehnologia, depind una de alta pentru a se dezvolta. În 2015, au fost lansate câteva dispozitive interesante, care în viitor pot deveni indispensabile. Iată câteva dintre acestea!

Pantelligent

panteligent

Sursă foto: Techhive.com

Doi studenți MIT s-au gândit să schimbe maniera în care tinerii învață să gătească. De aceea au inventat o tigaie inteligentă. Pe scurt, tigaia are un senzor de temperatură care transmite, prin bluetooth, informații unei aplicații de pe telefonul mobil. Aplicația conține rețete cu informații specifice și îți spune când este ok să treci la următorul pas din rețetă. Astfel nu trebuie să te gândești că uiți ceva pe foc sau că sari peste pași.

Tempescope

rainy_sofa

Sursă foto: Technabob.com

Există deja aplicații care să îți spună cum va fi vremea mâine sau în următoarele ore. Totuși, imaginează-ți cum ar fi să vezi cum va fi vremea. Tempescope face exact asta. Fiind conectat la laptopul sau telefonul tău, dispozitivul primește actualizările despre vreme de pe internet și îți arată cum va fi vremea în perioada următoare. Practic, poți avea pe masă o cutie care conține ploaie, nori și fulgere… aproape.

Șa pentru tata

saddle baby

Sursă foto: Gizmodo.com

Copiii mici iubesc să fie urcați pe umerii părinților. Pentru ca această metodă distractivă de transport pentru cei mici să fie mai comodă pentru părinți, a fost inventată o șa care se atașează de piept și permite părinților să-și poarte copiii după cap și să aibă mâinile libere, fără să își facă probleme pentru siguranța copiilor lor.

Pantofi cu toc versatil

tocuri inlocuibile

Sursă foto: Mendozapost.com

Cum ar fi să nu mai fii nevoită să porți cu tine o altă pereche de pantofi pentru momentele când garderoba ta trebuie să îmbine stiluri diferite într-o singură zi? Când pleci la un eveniment elegant ai nevoie de tocuri mai înalte, poate un pantof stiletto, însă înainte să ajungi acolo, trebuie să rezolvi câteva probleme în oraș și vei avea mult de mers pe jos. În loc să pui cu tine o pereche comodă de pantofi cu toc mai mic sau fără toc, ia doar tocul!

Ceas cu text

ceas cu litere

Sursă foto: Wohn-design.com

Știi ceasurile acelea enervante care nu au niciun număr trecut, nicio liniuță ca să îți dai seama ce oră e? Nu știu ție, dar mie mi se par complet inutile. Ce folos are un ceas care nu îți spune concret cât e ora? Ei bine, nici acest ceas nu are cifre inscripționate, însă are litere. Nu e un ceas obișnuit, e un ceas care îți scrie exact ce oră e. Tot ce trebuie să știi este să citești.

Mobilă pentru pisici

mobila pentru pisici

Sursă foto: Archdaily.com

Dacă ai o pisică, sunt convinsă că te-ai săturat să o vezi cum se cațără peste tot pe mobila ta și dărâmă obiecte. De-asta, poți să cumperi o mobilă care să fie folosită și de pisici și de tine (dar nu ca să pui obiecte pe ea). Mobila are modele interesante care stimulează pisica să exploreze și să se joace, dar este și funcțională astfel încât să o poți folosi ca și scaune sau o masă.

Lampa cu cratere

lampa cu cratere

Sursă foto: Behance.net

Lampa funcționează pe o baterie sau dacă e conectată la o priză și permite utilizatorilor să regleze intensitatea luminii pe care o emană prin numărul de cratere deschise. Practic, lampa seamănă cu luna și din acest motiv a fost numită Armstrong, după Neil Armstrong, primul om care a călcat pe lună. Când scoți primul dop din crater, lumina se pornește automat. Cu cât îndepărtezi mai multe dopuri, cu atât vei avea lumina mai puternică. Când blochezi dopurile, lumina scade din intensitate.

Tastatura invizibilă

tastatura invisibila

Sursă foto: Hiconsumption.com

Cum ar fi să poți tasta fără să apeși pe butoane? Nu, nu mă refer la tehnologia touchscreen. Nori, e o tastatură invizibilă. Practic, atunci când porți brățările care detectează mișcarea degetelor tale, indiferent de suprafața pe care le miști. Practic poți tasta chiar și în aer, cu condiția să știi poziția tastelor pe o tastatură obișnuită, ca să poți tasta fără să te uiți la taste (pentru că nu ai unde să te uiți).

Cyclee

cyclee4_fbimage

Sursă foto: Behance.net

Dacă îți place să te deplasezi cu bicicleta dintr-un loc în altul, cu siguranță vei iubi această invenție. Mai exact, Cyclee este un proiector de imagine, care, odată montat pe bicicleta ta, proiectează pe spatele tău o imagine a unui semn de circulație sau simbol, la alegerea ta. Poți folosi aplicația de pe telefonul mobil cu care e conectat pentru a schimba semnul proiectat. Un astfel de proiector te poate ajuta când circuli cu bicicleta prin trafic, în special atunci când e ceață sau întuneric.

Sticla de apă care-ți spune cât să bei

hidrate me

Sursă foto: Facebook

Dacă faci parte din categoria oamenilor care beau apă doar atunci când nu mai pot de sete și consumă prea puțină apă într-o zi, aceasta este pentru tine. Sticla asta de apă este una inteligentă, care-ți amintește când trebuie să bei apă pentru a te menține hidratat și câtă apă să bei. Sticla are un senzor care detectează consumul tău de apă și, în plus, se conectează la aplicațiile tale preferate de fitness pentru a stabili cu exactitate câtă apă trebuie să bei, în funcție de efort, temperatura și umiditatea din aer și locație.

Newsletter

Începe-ți dimineața cu o cană de cafea și articole interesante de la noi

*Respectăm dreptul la intimitate și luăm în serios protejarea datelor

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *