Search
Generic filters
Exact matches only

București – primul oraș european luminat cu petrol lampant

Mulți dintre voi cunoașteți foarte bine Bucureștiul de astăzi, cu bune și cu rele. Mulți dintre voi locuiți în capitala României, așa că nu vă voi plictisi cu povești despre cel mai mare oraș al țării noastre din prezent. Dar câți dintre voi știați că București a fost primul oraș european luminat cu petrol lampant, înaintea marilor capitale ale bătrânului continent?

Mai mult decât atât, merită menționat și faptul că acest lucru a fost făcut posibil datorită unei alte premiere înregistrate de țara noastră: Fabrica de Gaze a lui Marin Mehedințeanu de la Ploiești, care a fost prima de acest fel nu doar din România, ci și din lume. Deși avea unele dotări primitive, rafinăria respectivă își făcea datoria și ne-a permis nouă, românilor, să facem un important și prim pas spre civilizație.

Se întâmpla în 1857. Imediat după punerea în funcțiunii a fabricii de la Ploiești, eveniment consacrat la începutul acelui an, la 30 aprilie 1857 Bucureștiul era luminat public de felinare cu petrol lampant. Orașul nostru a fost urmat, la scurt timp, și de alte mari orașe importante, printre care amintim Berlinul și Parisul.

Proprietățile petrolului lampant erau uimitoare pentru acea vreme. Acesta era incolor, inodor, ardea cu o flacără luminoasă care avea o formă și o intensitate constantă, nu dădea fum și nu producea cenușă ori alți compuși. Era produsul perfect pentru iluminatul stradal din acea perioadă. Petrolul era pus în felinare cu o formă deosebită, dând străzilor un aspect mult mai romantic decât cel al străzilor din zilele noastre.

O altă calitate importantă a petrolului lampant se reflecta în costuri. Bucureștiul plătea 335 de lei pe an pentru fiecare felinar, în timp ce alte opțiuni de la acea vreme, precum uleiul de rapiță sau cel de nucă, ridicau costuri de aproximativ 600 de lei pe an pentru fiecare felinar. Costurile mici au permis așadar instalarea inițială a circa 1.000 de felinare  pe străzile capitalei.

Minunea a durat însă doar 14 ani, deoarece în anul 1871, Bucureștiul a renunțat la iluminatul stradal pe bază de petrol lampant pentru a trece pe iluminatul public cu gaz aerian, o nouă descoperire revoluționară a secolului al XIX-lea.

Newsletter

Începe-ți dimineața cu o cană de cafea și articole interesante de la noi

*Respectăm dreptul la intimitate și luăm în serios protejarea datelor

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *