Se apropie Crăciunul şi nu ştii cum ar trebui să te îmbraci adecvat? Iată câteva idei care te-ar putea ajuta să-ţi defineşti stilul propriu şi să te simţi bine în pielea ta, cu hainele pe care le porţi, într-o zi specială cum este sărbătoarea Crăciunului.
În primul rând, de Crăciun trebuie să ţii cont de anumite lucruri esenţiale.
Pentru ce eveniment este dedicată ţinută? Trebuie să participi la un eveniment important cum ar fi o petrecere de Crăciun a companiei?
Gândeşte-te cum vor fi îmbrăcate şi celelalte persoane care te acompaniază. Cu siguranţă nu intenţionezi să faci notă discordantă, chiar dacă ţi-ai putea dori să ieşi puţin în evidenţă. Dacă de Crăciun mergeţi la un concert în aer liber cu prietenii, este ciudat că tu să vii îmbrăcat în costum, foarte elegant, în timp ce toţi ceilalţi vor adopta o ţinută casual.
Gândeşte-te unde trebuie să ajungi. Dacă vei petrece timp în casă te poţi îmbracă mai subţire, dar dacă vei merge în aer liber (plimbare prin parc, la munte, la patinoar) cu siguranţă ar trebui să alegi haine călduroase care să-ţi ţină cald. Dacă afară este foarte frig, nu renunţa la o căciulă, o sapcă sau o pălărie. Ia cu tine fularul şi mănuşile. Atenţie la bocanci, care ar trebui să-ţi ţină cald şi să fie confortabili.
Crăciunul este o sărbătoare a familiei şi se pare că majoritatea dintre noi alegem ca de Crăciun să stăm acasă, cu familia, pentru că de Anul Nou să ieşim cu prietenii. Dacă trebuie să mergi în seara de Crăciun la ai tăi, unde se organizează o masă festivă cu toate rudele, poţi să te îmbraci mai elegant. Depinde sigur de atmosfera generală. Unele reuniuni de familie sunt atât de oficiale şi festive în seară de Crăciun, încât nu este deloc deplasat să te prezinţi îmbrăcat într-un costum elegant.
Culorile preferate de Crăciun sunt cu precădere roşu şi verde. Poţi compune o ţinută pornind de la acestea două. Nu uita ceasul de mâna şi şosetele care trebuie să se potrivească la pantaloni. Un palton lung este de asemenea foarte elegant.
Indiferent de ţinuta adoptată de Crăciun, nu uita că cel mai important lucru este ca tu să te simţi bine şi confortabil.