În perioada 15-18 octombrie, în Cluj Napoca, are loc conferința Danube Conference organizată de JCI Cluj. În cele 4 zile de eveniment, din care 2 deschise și publicului larg, organizatorii aduc în fața clujenilor și a membrilor JCI din țară și din străinătate numeroase personalități care vor vorbi despre tema principală abordată în acest an – Smart & Innovative Cities. Pentru a afla mai multe despre conferință și despre orașele inteligente, am stat de vorbă cu Stelian Burduhos – consilier în JCI European Development Council.
Cui i se adresează această conferință? Care este profilul participantului la Danube Conference?
Conferința se adresează atât colegilor noștri din JCI România, în cadrul acestui eveniment având loc și reuniunea noastră anuală, precum și din alte țări, cât și antreprenorilor tineri, autorităților locale și persoanelor active în mediul civic invitate în cele 2 zile deschise publicului larg.
Care sunt punctele sau problemele principale care vor fi atinse în cele 2 zile de eveniment?
În cadrul evenimentului de anul acesta, ne-am propus să abordăm tema de Smart City și inovație. Tratăm acest subiect prin prisma factorilor tehnologici, ai celor institutionali și nu în ultimul rând cei umani. Drept urmare, am creionat 3 în agenda un SMART & Innovative Cities Expo pentru prezentarea de soluții pentru orașe inteligente, în faza de prototip sau chiar în implementare, SMART Business Conference în care antreprenori locali, nationali și internaționali vor prezenta modele de afaceri adaptate noilor nevoi. În cadrul SMART Cities Forum autorități locale, oameni de afaceri, zona academică și cea civică vor dezbate cum putem așeza Cluj-Napoca pe harta orașelor inteligente.
Ce vor putea învăța participanții pe parcursul celor două zile? Cu ce cunoștințe vor rămâne?
În functie de sesiunile pentru care optează, participanții pot afla informații despre aplicațiile dezvoltate pornind de la nevoile cetățenilor și pot lua parte la discuții pe ce produse conexe sau complementare pot fi dezvoltate și prin intermediul unuia dintre partenerii evenimentului pot beneficia de consultanță în acest sens. De asemenea, cei interesați de deschiderea unei noi afaceri pot afla cum să dezvolți modele și planuri de afaceri care mizează pe optimizarea resurselor de orice tip și identificarea de nișe noi.
Cine sunt cei mai așteptați speakeri?
Toți speakerii pe care i-am selectat au un conținut extrem de important de împărtășit. Dintre aceștia aș mentiona aplicatia Parking Plus dezvoltata de Cristian Ureche, a cărei implementare ar face viața mai ușoară pentru mulți șoferi, Casa Viki – o casă inteligentă despre care ne va vorbi Dan Chiuzbăian, precum și Iulian Pădurariu care aduce luna aceasta la Cluj-Napoca serviciul de car sharing Get Pony.
Care este ideea principală în jurul cărei se învârte Danube Conference?
La nivelul organizației noastre constituie un moment de a ne întâlni și discuta viitoare colaborări și proiecte. Fiindcă acestea se adresează comunităților din care facem parte, aceasta este menită în zilele deschise publicului larg, să ofere oportunitatea acestuia să interacționeze și să ne cunoască direct.
La ce workshopuri vor putea lua parte participanții?
Participanții vor putea participa la sesiunile de prezentare a soluțiilor, precum cele enumerate mai sus, precum si la workshop-uri de antreprenoriat social, aspecte legale ce țin de inovație și dezvoltarea de afaceri ce au la bază un sistem colaborativ .
Care sunt bazele/caracteristicile unui Smart City?
Experții afirmă că populația urbană a lumii se va dubla pâna în anul 2050. Această urbanizare vine totuși cu provocările aferente, iar în acest context un oraș inteligent este cel care reușeste să gestioneze complexitatea noilor factori, să sporească eficiența tuturor proceselor odată cu diminuarea consumului energetic necesar pentru realizarea acestora și îmbunătățirea calității vieții. Evident, cum afirma și primarul Vienei, unul din orașele cu progrese notabile în această arie, acesta nu este un proces care se întâmplă peste noapte. Sperăm că evenimentul nostru să constituie un punct de discuție în lungul și foarte probabil anevoiosul proces prin care va trebui să treacă și orașul nostru.
Cum se pot implica autoritățile și firmele în procesul de creare a unui oraș deștept?
Aș adaugă la autorități și firme și zona academică și societatea civilă. Acestea sunt elemente direct conectate și interdependente atunci când discutăm de un oraș deștept. Iar legatură dintre acestea ar trebui să fie comunicarea printr-un dialog constant pentru a identifica nevoile comune și ulterior pașii comuni spre rezultate. Fără o educație de top nu puteam avea cetățeni inteligenti, iar fără aceștia nu am putea atrage investitori sau să dezvoltăm un mediu antreprenorial prosper direct corelat cu capacitatea de dezvoltare si progres a autoritătilor locale. Societatea civila poate acționa ca un liant și să se asigure de existența transparenței în decizii. Nu suntem la acest stadiu, dar nimic nu ne oprește dacă ne propunem să fim în viitorul apropiat.