logo
Search
Generic filters
Exact matches only

Toastmasters Cluj: „Tu cum stai cu vorbitul in public ?”

toastmasters cluj

Gândește-te că vorbești în fața unui public numeros. Imaginează-ți că te afli pe o scenă, cu toate privirile asupra ta, dar tu nu ai nicio urmă de emoție. Din momentul în care îți începi cuvântarea, totul decurge perfect, publicul îți soarbe fiecare cuvânt, iar cu fiecare propoziție rostită le câștigi aplauzele furtunoase de la final.

Iar apoi te trezești din vis, fiindcă scenariul acesta ar fi posibil doar într-o lume ideală. În viața reală, cu toții avem emoții. Cu toții ne temem de reacția publicului, de posibile scăpări de memorie, de bâlbâieli, de tremurul mâinilor și a vocii, de nenumăratele Ă-uri, de prim-planul și presiunea scenei. În viața reală, e nevoie să învățăm cum să fim cu adevărat buni vorbitori.

Vestea bună este că există locul potrivit pentru a face acest lucru, iar acela se numește Toastmasters. De la un club început în 1924, la YMCA din Santa Ana, California, Toastmasters e cea mai importantă organizaţie din lume care te învaţă cum să vorbeşti în public şi cum să-ţi dezvolţi abilităţi de lider. Organizaţia nonprofit are acum aproximativ 226.000 de membri în 11.500 de cluburi din 91 de ţări. Unul din aceste cluburi este Toastmasters Cluj, înființat în 2010.

Ca peste tot în lume, Toastmasters Cluj are misiunea de a oferi un mediu de sprijin reciproc şi pozitiv de învăţare, în care fiecare membru să aibă oportunitatea de a-și îmbunătăți abilităţile de comunicare și de conducere, favorizând astfel încrederea în sine şi dezvoltarea personală. Este un atelier de lucru de tipul “învaţă cum se face” într-un mod colaborativ, ceea ce înseamnă că fiecare membru are ocazia să exerseze vorbitul în fața unei audiențe în cadrul unor ședințe săptămânale deschise publicului larg. Totul se întâmplă într-o atmosferă prietenoasă, cu toții având parte de sprijinul și de părerile constructive ale colegilor noștri.

Pe lângă ședințele săptămânale, organizăm o serie de evenimente care să-i aducă pe vorbitori în fața unor publicuri cât mai diverse. Un astfel de eveniment a fost cel din Librăria Cărturești Cluj, intitulat Discursuri ca la c’arte. În cadrul acestuia, o parte din membri au pregătit și susținut discursuri de 5-7 minute în care au vorbit despre cărțile care i-au marcat, promovând astfel lectura și exersându-și abilitățile de comunicare cu un public cu totul nou.

Tot pentru a încuraja experiențele de vorbit în public care să aducă noi provocări, am mai organizat anul acesta un Concurs național de discursuri umoristice, adresat atât discursurilor pregătite, cât și celor improvizate. Să faci un public să râdă printr-un discurs este unul dintre cele mai dificile dar și mai frumoase experiențe, însă nu e imposibil de realizat atunci când înveți alături de oameni plini de imaginație și umor care te susțin la orice pas. Reacția pozitivă a publicului într-o astfel de experiență e o recompensă care depășește ca valoare orice trofeu.

Deși ar părea că un astfel de club se adresează doar celor care prin natura activității profesionale au nevoie să își dezvolte abilitățile de vorbit în public, Toastmasters Cluj e pentru oricine dorește să capete încredere în forțele proprii prin experiența vorbitului în public. E mediul în care ajungi să cunoști o mulțime de oameni frumoși, să înveți de la ei și împreună cu ei, să oferi sprijin altora în procesul de dezvoltare, să câștigi curaj, experiență și nu în ultimul rând, prieteni.

Şedințele Toastmasters au loc săptămanal, într-un mediu proactiv și prietenos, cu participarea atât a membrilor înscriși, cât și oricărei persoane ne-membre, doritoare să ne onoreze cu prezența. Oricine iși poate testa spontaneitatea și abilităţile de vorbire în faţa unui public la secţiunea discursuri improvizate, de regulă cu subiecte creative și amuzante! Dacă doriţi să aflati mai multe informaţii despre clubul nostru, ne găsiţi dând un Like la pagina noastră de Facebook: Toastmasters Cluj  sau vă invitam să ne treceţi pragul în cadrul întâlnirilor noastre din fiecare marţi seara, de la orele 20.00, la Hotel Central, str V. Babes. Vă așteptăm cu drag!

Newsletter
Începe-ți dimineața cu o cană de cafea și articole interesante de la noi
*Respectăm dreptul la intimitate și luăm în serios protejarea datelor

Recomandări

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *