Generic filters
Exact matches only
Generic filters
Exact matches only

Un Youth Association Of Romania – Cluj Branch

Asociaţia Tineretul ONU din România a fost înfiinţată în anul 2009 sub numele de „Asociaţia BISMUN”. În anul 2012, denumirea a fost schimbată în UN Youth Association of Romania, ca urmare a aderării la reţeaua UNYANET, din 2011. Organizaţia se ghidează după sloganul „Open your mind, improve our world” şi are drept scop promovarea valorilor Naţiunilor Unite prin intermediul activităţilor desfăşurate.

Deschiderea oficială a filialei clujene a avut loc în anul 2013, moment care a fost însoţit şi de discursul înregistrat al Excelenţei Sale, Doamna Ambasador Simona-Mirela Miculescu, Reprezentantul Misiunii Permanente a României pe lângă Organizaţia Naţiunilor Unite.

Activităţi Desfăşurate

Pornind de la nevoia firească de a promova domeniul diplomatic în rândul tinerilor interesaţi, Asociaţia clujeană a organizat până în prezent patru evenimente la care au fost invitate personalităţi implicate în acest sector. Primul dintre ele a fost dedicat experienţei acumulate de domnul Gemil Tahsin, fost ambasador al României în Azerbaijan şi Turkmenistan, actualmente profesor la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi director al Institului de Turcologie și Studii Central Asiatice din Cluj Napoca.

Cel de-al doilea eveniment a fost axat pe subiectul „Reformei Curiei Romane” (aparatul administrativ al Vaticanului), iar dl. Conf.Univ. Dr. Şerban Turcuş, membru fondator şi secretar al Asociaţiei pentru Relaţii Culturale dintre România şi Italia din Cluj-Napoca, a fost invitatul care a prezidat întâlnirea cu studenţii. Al treilea eveniment a fost axat pe programul nuclear al Iranului în contextul păcii mondiale, iar invitata conferinţei a fost dna. Erzsebet N. Rozsa, director executiv al Institutului Maghiar pentru Afaceri Internaţionale. Cel de-al patrulea eveniment a avut loc în acest an şi s-a concentrat pe tema conflictului sirian, iar expertul invitat a fost dl. Marius Lazăr, Lect. Univ. Dr. la Facultatea de Istorie și Filosofie, dânsul deţinând o vastă expertiză în ceea ce privește istoria și civilizația islamului, precum și în problemele de securitate contemporană ale Orientului Mijlociu.

De asemenea, organizaţia s-a implicat în susţinerea mediului, organizând două ediţii consecutive ale evenimentului „Earth Hour” în Cluj-Napoca, în anii 2013 şi 2014. În anul 2013, o iniţiativă de conştientizare a „Zilei Internaţionale a Apei” a fost implementată cu participarea diferiţilor membri aparţinând societăţii civile. Tot în anul 2013, filiala clujeană a participat la evenimentul „Cluj Never Sleeps” pregătind o expoziţie de fotografii în Piaţa Muzeului.

În ceea ce priveşte informarea şi sprijinirea tinerilor, au fost organizate evenimente precum: dezbaterea „Misiunile de pace ale ONU în Africa”, unde doi tineri din Sierra Leone respectiv Rwanda au relatat propriile experienţe din perioada conflictelor la care au luat parte; proiecţii de film cu ocazia „Zilei Internaţionale de Comemorare a Victimelor Holocaustului” sau pe tema traficului de fiinţe umane; întâlniri cu elevii Şcolii Gimnaziale „Horea” pentru a realiza activităţi extra-curriculare pe tema mediului şi a siguranţei pe internet; campania de informare stradală cu ocazia Zilei Internaţionale a ONU (24 octombrie); desfăşurarea unor simulări ale Consililiului de Securitate al ONU în rândul elevilor de la Liceul Teoretic „Avram Iancu”; proiectul caritabil de Crăciun „Fii Voluntarul Moşului” prin care s-au donat mai multe cutii cu jucării, dulciuri şi hăinuţe pentru copiii unor familii defavorizate.

Din Experienţele Membrilor

„Nu pot să fiu altfel decât încântată de fiecare dată când este vorba de această Asociaţie. Oamenii frumoşi pe care i-am cunoscut, experienţele prin care mi-a fost dat să trec, nopţi nedormite sau bucuria împărtăşită cu ceilalţi la finalizarea cu bine a vreo unui eveniment sunt doar câteva lucuri care nu pot fi uitate, care m-au format şi m-au definit. Mândria de a fi voluntar, de a face parte dintr-o echipă frumoasă, de a o vedea lucrând împreună şi crescând, dar şi proiectele pe de-o parte academice, iar pe de alta pentru societate sau pentru tineri îţi dau speranţa că dezvoltarea asociaţiei şi a comunităţii din care facem parte merge într-o direcţie bună. Suntem mici, dar în timp vor fi mari, facem lucruri mici, dar avem idealuri măreţe, gândim în perspectivă, dar acţionăm întâi îndeaproape. Prin cadrul oferit de asociaţia noastră şi cel oferit de o asemenea organizaţie precum ONU, nu putem decât să încercăm să punem bazele unui viitor mai frumos şi mai bun pentru noi, pentru cei de lângă noi şi pentru generaţiile viitoare.” – Octavia Domide, Branch President 2013-2014

„Mărturisesc că îmi face o deosebită plăcere să vorbesc despre această Asociaţie, a cărei membră am fost în ultimul an şi jumătate. Pe lângă aspectele tehnice pe care le-am îmbunătăţit precum comunicarea în mediul online, redactarea comunicatelor de presă sau organizarea unor evenimente, aş spune că cel mai drag mi-a fost de oamenii cu care am lucrat. Mă uit la ei şi văd viitorul luminos al României pentru simplul fapt că şi-au asumat să promoveze valori ale unei organizaţii internaţionale unice în istorie.” – Eliza Vaş, Communication Department Director 2013-2014

 „Organizațiile neguvernamentale devin din ce în ce mai vizibile în societatea românească, iar orașul Cluj Napoca și-a creat deja o cultură specifică a ONG-urilor și a voluntariatului în rândul tinerilor. Asociația noastră se integrează în acest mediu urmând tradițiile sale în dezvoltarea profesională și personală a tinerilor, în desfășurarea proiectelor cu profesionalism și dedicare și în implicarea activă a voluntarilor ei în îmbunătățirea comunității. Fiind încă o organizație tânără e de așteptat ca rolul său în societate să crească și propria-i tradiție de excelență să fie îmbogățită cu fiecare generație de voluntari care i se va alătura în anii următori.” – Gabriel Uifălean, Human Resources Department Director 2013-2014

Detalii Despre Noi

https://www.facebook.com/UnYouthAssociationOfRomaniaClujBranch

cluj.unyouth.ro 

Damian

Damian

Când nu scrie, Damian citește, iar când nu citește, joacă jocuri video. Este masterand în Publicitate la Cluj-Napoca, iar pentru noi scrie cel mai des despre lucrurile actuale care se întâmplă peste tot în lume.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *