Pentru mulți dintre noi, să ne petrecem timpul liber călătorind este ceva de vis. Călătoriile se regăsesc pe lista de hobby-uri a majorității oamenilor, pentru că descoperirea de locuri noi și admirarea nenumăratelor frumuseți ale planetei noastre sunt experiențe la care cu greu ne putem gândi altfel decât cu cea mai mare plăcere. Dacă vei fi suficient de norocos cât să îți permiți să pleci într-o călătorie pe termen lung, găsești mai jos câteva dintre cele mai importante lucruri la care trebuie să te gândești.
Călătorind nu poți scăpa de responsabilități
Chiar dacă ai plecat în călătorie timp de câteva luni sau săptămâni, nu uita că trebuie să fii responsabil în primul rând pentru modul în care te descurci pe drum. Ai grijă de bunurile tale, de bani și de organizare, dar și de eventualele persoane care îți țin companie.
Nu e doar o petrecere continuă
În afară de situația în care banii nu sunt deloc o problemă pentru tine, s-ar putea ca dificultățile financiare să nu-ți permită nopți în cluburi în fiecare oraș pe care îl vizitezi. Așteaptă-te și la vremuri mai grele.
Niciodată este mereu la fel de frumos ca în poze
Sigur, în poze arăți odihnit, fericit și relaxat, dar acestea nu sunt momente întâlnite pe toată durata călătoriei. Lucruri neplăcute și neașteptate ți se vor întâmpla cu siguranță, așa că pregătește-te să le întâmpini.
Nu ai companie întotdeauna
Deseori s-ar putea să călătorești singur, dacă nu ai un grup bine stabilit de la început. Trebuie să te obișnuiești să te descurci și singur, fără ajutorul cunoscuților.
Sunt mari șanse să te îmbolnăvești
Efortul fizic depus scade imunitatea organismului, mai ales dacă te vei afla în țări sau regiuni unde riști să prinzi un virus. Poți face intoxicație alimentară, diferite infecții sau febre. Trebuie să te pregătești cu medicamente și cu asigurare de călătorie pentru a evita probleme mai mari.
Mâncarea nu-ți va fi mereu pe plac
Deși una dintre experiențele cele mai prețuite de turiști este testarea bucătăriilor exotice, deseori vei descoperi că acestea nu sunt de fapt atât de bune pe cât păreau în poze.
Viața nu e tocmai roz pe drumuri, dar nici nu trebuie ca această listă să te descurajeze. Bune și rele sunt și acasă, iar experiența unei călătorii lungi ar trebui trăită de toată lumea cel puțin o dată în viață.
Dacă ai avut parte de călătorii cu peripeții, povestește-ne în comentarii.