Județul Buzău este situat în sud-estul României și este învecinat cu județele Brăila, Ialomița, Prahova, Brașov, Covasna și Vrancea. Reședința de județ este municipiul Buzău. Județul este situat pe suprafața a trei zone: muntoasă, deluroasă și de câmpie, de aceea are un imens potențial turistic. Așa că, dacă nu știi ce să vizitezi când treci prin Buzău, pe lângă reședința de județ – care merită o vizită, caută cazare în zonă și inspiră-te din lista de mai jos ca să știi ce să vizitezi în județ!
Vulcanii Noroioși
Sursă foto: © Weblogiq
Poate cel mai cunoscut obiectiv turistic din zonă, Vulcanii Noroioși se află în satul Beciu, și în comunele Berca și Scorțoasa. Aceste formațiuni sunt de fapt explozii de gaz acumulat la peste 3.000 m sub pământ, care trece prin pânza freatică încercând să iasă la suprafață și amestecând astfel apa cu solul argilos. Când se usucă nămolul se formează un con asemănător unui vulcan, de unde le vine și numele. Datorită faptului că aceste „erupții” se produc constant, peisajul se schimbă în permanență, vizibil chiar de la o zi la alta. Pâclele Mici se întind pe o suprafață de 10 hectare și sunt formațiuni mici, cu forme diverse. Acești vulcani au înălțimi cuprinse între 2 și 8 metri. Pâclele mari se întind pe 20 de hectare și au 3 vulcani principali, fiecare cu un diametru de peste 100 metri. Zona Pâclelor a fost numită rezervație naturală datorită faptului că aici cresc două plante endemice (care nu se mai găsesc în niciun alt loc), pe numele lor științific Nitraria schoberi și Obione verrucifera. Trebuie să știi că îți ia aproximativ 2 ore să vizitezi Vulcanii Noroioși și că se percepe o mică taxă pentru vizitare, însă pensionarii și studenții beneficiază de reduceri.
Focurile Vii
Sursă foto: © Opreanu Roberto Sorin
Comuna Lopătari nu este ca oricare altă comună din județ. Aici se întâmplă fenomene asemănătoare celor de la vulcanii noroioși, însă gazul care ţâşneşte din adâncuri, produce flăcări prin frecarea cu solul. Focul este numit viu datorită faptului că este vizibil aproape în permanență, în special noaptea și atunci când vegetația este minimalistă. Zona nu este una la care se poate ajunge ușor așa că se recomandă să întrebi de localnici. Atunci când plouă, în zona care nu depășește 25 metri pătrați, se poate observa cum bulbucă pământul, datorită gazului care încearcă să iasă la suprafață.
Lacul fără Fund
Sursă foto: © Cosmin Garlesteanu
În pofida numelui, lacul are o adâncime de doar 2.5 m, însă este un lac periglaciar situat la o altitudine de 1420 m în Munții Siriului. Denumirea populară vine de la o legendă a unui oier care și-ar fi aruncat bâta de oier în lac și ar fi regăsit-o în Dunăre ulterior. Lacul este de asemenea denumit Lacul Vulturilor, datorită scriitorului Alexandru Vlahuță, care menționa că locul ar fi sălașul de primăvară al vulturilor. Zona este una protejată datorită faptului că este singura zonă în care mai pot fi găsite caprele negre, specie pe cale de dispariție. Există trasee turistice care să te ducă spre lac.
Platoul Carstic Salin Meledic
Sursă foto: © Andreass96
În apropierea lacului fără fund se găsește o zonă protejată, fiind o rezervație geomorfologică, zoologică speologică și botanică. Platoul are o suprafață declarată de 136 hectare și se află la aproximativ 60 km de Buzău. Aici se află cea mai lungă peșteră în sare (un record mondial pe care l-a obținut în 1980), peștera „6S”, care are o lungime de 1.220 m. Intrarea în peșteră este aproape blocată de alunecările cauzate de ploi. În afară de această peșteră, platoul mai are și alte peșteri printre care și „Peștera cu 3 intrări”. Tot în platou există două lacuri: Lacul Mare (cu o adâncime de 20 m) și Lacul Castelului.
Așezările rupestre
Surs foto: © Andrei Stancu
În stâncile din Munții Buzăului există câteva așezări locuibile și câteva care erau folosite ca și lăcaș de cult. Arheologic, există date conform cărora chiliile au fost locuite încă din epoca bronzului, însă documentat există dovezi de locuire abia din evul mediu. Aceste peșteri sunt ușor accesibile din punct de vedere al drumului, însă nu sunt marcate în trasee prestabilite, lucru care face vizitarea acestora puțin mai complicată. La mai puțin de un kilometru, puteți vizita și Biserica dintr-o piatră, ridicată din pietre calcaroase locale, după revoluție.
Barajul Siriu
Sursă foto: © Ciribasa Sorin
Barajul se află pe raza satului Siriu și a fost finalizat în 1985, având ca scop producerea de energie electrică. Este un baraj artificial, care a dus la formarea lacului (artificial) omonim și au fost construite mai multe viaducte, pentru a ocoli satul Siriu. Totodată, construcția acestuia a provocat mutarea DN 10. Este o destinație preferată de pescari, pentru că din lac pot fi pescuiți pești precum caras, scobar, crap, clean și păstrăv.
Babele de la Ulmet
Sursă foto: © Emicristea
„Babele” sunt de fapt o grămăjoară de trovanți care au rămas suspendați în poziții ciudate. Ei se găsesc la marginea satului Ulmet, aparținător de comunia Bozioru. În popor, trovanții sunt numiți „pietre vii” datorită modului în care se formează prin depuneri sedimentare, printr-un proces asemănător perlelor. Există un traseu marcat de localnici care indică pe unde se poate ajunge la trovanți și tot localnicii sunt cei care au denumit pietrele imense, oferindu-le nume sugestive, potrivite asemănării lor. Există așadar Toboganul, Microfonul, Caseta, Cinci Casetofoane sau Scaunul.
Cascada Cașoca
Sursă foto: © Daniel Caluian
Situată la 10 km de la Barajul Siriu, în Masivul Podul Calului, Cascada Cașoca este atestată documentar din 1354 și este considerată cea mai frumoasă cascadă din județ. Cascada de pe râul cu același nume are o cădere de 17 metri. Cascada este cunoscută și sub numele de Cascada Pruncea.
Stațiunea Balneoclimaterică Sărata Monteoru
Sursă foto: © Marian Mocanu
Localitatea este cunoscută pentru potențialul turistic local și activitatea balneară de acolo. Este funcțională doar în lunile de vară. Apa din zonă este bogată în săruri minerale și ajută în tratarea afecțiunilor locomotorii (precum reumatismul, spondiloza), ginecologice (insuficiență ovariană, cervicite cronice) sau afecțiuni ale sistemului nervos periferic (pareze ușoare sau sechele după polineuropatii). În zonă funcționează și o mină de petrol.
Drumul Cramelor
Sursă foto: Conacul meu
Entuziaștii de vin pot alege să viziteze traseul turistic de aproximativ 50 km și pot vizita obiective turistice printre care cramele Pietroasa Veche, La Butoaie și Brâncoveneasca, terme romane și poduri de piatră și cetăți, dar și mănăstiri. Obiectivele sunt în apropierea drumului, nu neapărat la marginea acestuia. Tot de aici, poți ajunge la stațiunea balneară Sărata Monteoru sau la câteva așezări de petrecere a timpului liber cu activități precum painball sau tiroliană.
Un răspuns
Superb la Terca- Lopătari unde se află Focurile Vii!!!