Search
Generic filters
Exact matches only

Ce să faci dimineața pe litoralul românesc

Pentru o mare parte dintre cei care nu ne-am născut și nu am locuit la malul mării întotdeauna va exista o oarecare fascinație referitoare la plajă, mare și soarele arzător de pe litoral. Mulți dintre noi am fost de multe ori la mare și am petrecut zile deosebite în compania prietenilor sau familiei în una dintre cele mai frumoase destinații turistice din România: litoralul.

Deoarece vara, căldura, vacanțele și concediile se apropie, gândul începe să ne alerge din ce în ce mai mult către mare, plajă și bălăceală. Din fericire, litoralul românesc își întâmpină turiștii și în acest an cu foarte multe oferte, condiții și servicii de nerefuzat.

Cele mai importante și frumoase stațiuni de pe litoralul românesc sunt Mamaia, Mangalia, Eforie Nord și Sud, Techirghiol și Costinești. În fiecare dintre acestea pot fi găsite nenumărate unități de cazare care oferă turiștilor tot ceea ce au nevoie pentru un concediu cât mai plăcut.

Unele dintre cele mai frumoase momente de la mare sunt diminețile. De cele mai multe ori, turiștii reușesc să facă din acestea amintiri de neuitat. Iată mai jos câteva sfaturi legate de cum să faci diminețile la mare cât mai speciale.

Ieși la plajă devreme

În primul rând, ieșitul la plajă devreme te ferește de căldura insuportabilă a soarelui și automat de eventualele afecțiuni ale pielii care se întâmplă destul de des turiștilor. Între 8:00 și 10:00 este intervalul orar cel mai potrivit pentru ce care vor să se bronzeze fără să se ardă.

În al doilea rând, mersul mai devreme la plajă te ajută să eviți aglomerația. Îți poți alege locul unde dorești să te instalezi și poți să te bucuri chiar de puțină liniște, până când lumea va începe să se adune în jurul tău.

Vizitează

Indiferent de stațiunea în care ai ales să te cazezi, întotdeauna vor exista lucruri interesante de văzut. Iar pentru că cine se trezește devreme ajunge departe, cu siguranță vei avea ocazia să și vizitezi locuri deosebite și să te și bronzezi între timp. De exemplu, in Costinești poti să vizitezi epava navei Evangelia, Obeliscul sau zona centrală a stațiunii unde vei găsi numeroase atracții in special pentru tineri. Vezi aici ce locații de cazare poți să găsești in una din cele mai active stațiuni de pe litoralul Românesc.

Aleargă

Activitatea de jogging pe malul mării în răcoarea dimineții și peisajul special îți vor oferi unul dintre cele mai frumoase sentimente pe care le-ai avut vreodată.

Nu rata răsăriturile de soare

Pentru cei mai matinali și mai romantici, răsăritul de soare pe malul mării este o ocazie perfectă pentru a te pierde în brațele persoanei dragi și pentru a admira spectacolul naturii.

Așteptăm și de la voi sfaturi și idei despre ce mai poți face dimineața pe litoralul românesc.

Newsletter
Începe-ți dimineața cu o cană de cafea și articole interesante de la noi
*Respectăm dreptul la intimitate și luăm în serios protejarea datelor

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *