Generic filters
Exact matches only
Generic filters
Exact matches only

Ziua Aprecierii Vacilor – 11 iulie

Aveți cumva vreo vacă preferată? În afară de Milka, desigur. Dacă da, e timpul să-i arătați cât de mult o iubiți, pentru că astăzi sărbătorim Ziua Aprecierii Vacilor. Chiar dacă nu aveți un astfel de animal în gospodărie, puteți găsi alte metode de a vă arăta recunoștința pentru laptele și carnea pe care sunt convins că le savurați deseori. Astfel, puteți să vă cumpărați o vacă de pluș sau cel puțin să înălțați un gând de bucurie către aceste animale blânde și sacre în India.

Astăzi însă avem o mulțime de lucruri de sărbătorit. Dacă Ziua Aprecierii Vacilor nu vă încântă, ce ziceți de Ziua Înveselirii Singuraticilor?Asta înseamnă că aveți ocazia să donați puțin din timpul vostru în scopul înveselirii unor prieteni care se simt singuri sau, de ce nu, a unor străini mai nevoiași. Peste tot în jurul nostru lucrurile nu sunt roz pentru toată lumea, astfel încât nu strică să facem efortul de a-i înveseli puțin pe cei care se simt singuri și necăjiți.

Dacă însă nici asta nu vă este pe plac, aflați că tot azi se mai sărbătorește și Ziua Populației Globale. Cu alte cuvinte, e ziua noastră, a tuturor. Asta sigur trebuie să vă înveselească. Ziua de azi a fost inspirată de interesul pe care oamenii l-au arătat în 11 iulie 1987, data aproximativă în care populația lumii a atins cifra de 5 miliarde.

Ziua Populației Globale a fost înființată de către Consiliul Director al United Nations Development Programme, în 1989. Se preconizează că populația lumii va atinge în 2025-2030  cifra de 8 miliarde de oameni, în timp ce în 2045-2050 am putea ajunge să împărțim această planetă cu aproximativ 9 sau chiar 10 miliarde de semeni. Este o creștere incredibil de rapidă, mai ales în condițiile în care primul miliard a fost atins în jurul anului 1804, adică în urmă cu doar 2 secole si un deceniu.

Cover - Sursă foto: dreamstime.com
Damian

Damian

Când nu scrie, Damian citește, iar când nu citește, joacă jocuri video. Este masterand în Publicitate la Cluj-Napoca, iar pentru noi scrie cel mai des despre lucrurile actuale care se întâmplă peste tot în lume.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *