Search
Generic filters
Exact matches only

Ce să faci dimineața să nu mai întârzii la job

Job-ul face parte din viața noastră de zi cu zi și este locul unde ne petrecem majoritatea timpului. Pentru cei mai mulți dintre noi programul de lucru începe de dimineață, astfel că respectarea acestuia, în special de către persoanele care nu sunt matinale, poate deveni o adevărată provocare.

Există însă câteva metode prin care îți poți eficientiza timpul petrecut dimineața, înainte de a merge la serviciu, astfel încât să poți ajunge să îți respecți programul, dar și să îți organizezi mai bine sarcinile. În cele ce urmează îți voi prezenta câteva dintre acestea.

Respectă programul prestabilit

Pentru a nu mai întârzia la locul de muncă, trebuie să îți stabilești, cel puțin de seara, programul pentru ziua următoare şi ține cont de acesta. Cu cât reușești să îți organizezi timpul mai eficient, cu atât îți va fi mai ușor să duci la bun sfârșit sarcinile pe care le ai de îndeplinit.

Dormi suficient

Evită petrecerile sau activitățile care te țin treaz până târziu. Cu cât mergi mai repede la somn, cu atât vei reuși să te trezești mai devreme dimineața. De asemenea, dacă reușești să dormi suficient noaptea, te vei simți mai odihnit a doua zi.

Pregătește-ți garderoba seara

Un alt obicei care te va ajuta să nu mai întârzii la serviciu este acela de a pregăti seara lucrurile de care vei avea nevoie dimineața. Seara ai mai mult timp la dispoziție să îți alegi îmbrăcămintea și să îți pregătești lucrurile care îți vor fi necesare a doua zi.

Nu amâna alarma

Dacă vrei să reușești să te pregătești și să ajungi la serviciu la timp dimineața, nu îți mai amâna alarma. Setează alarma seara, dar fără să îi setezi și opțiunea de amânare. Acele câteva minute în plus de somn, dimineața, nu fac o diferență prea mare.

Dacă ai probleme cu trezitul devreme, cere-i partenerul tău sau unui coleg să te trezească. Dacă nu ai colegi de apartament, roagă un prieten matinal să te sune în fiecare dimineață.

Pentru a ajunge în timp la lucru trebuie să pleci la timp de acasă.

Fă cât mai puține lucruri dimineața

Încearcă să minimizezi activitățile casnice și responsabilitățile de dimineață prin realizarea acestora în seara precedentă. Pune hainele, cheile și pachetul cu mâncare în locuri accesibile, astfel să nu petreci mult timp căutându-le.

În cazul în care ai copii, împarte sarcinile de dimineață cu partenerul tău sau cu copilul tău mai mare. Stabilește un program de dimineață pentru fiecare în parte.

Dacă mergi la lucru cu mașina, pune combustibil în rezervor în timpul tău liber și ține mereu bani la îndemână, pentru cazul în care trebuie să iei alt mijloc de transport. De asemenea, încearcă diferite trasee și alege-l pe cel care este mai scurt și neaglomerat.

Cel mai important lucru de dimineață este însă să te trezești cu zâmbetul pe buze, oricât de greu ar părea. Dacă ești bine dispusă dimineața, atunci la fel vei fi toată ziua.

Newsletter

Bună Dimineața, săptămânal pe email

*Respectăm dreptul la intimitate și luăm în serios protejarea datelor

Recomandări

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *