Generic filters
Exact matches only
Generic filters
Exact matches only
toamna-la-geam_16406522
toamna-la-geam_16406522

Cum să îți pregătești locuința pentru perioada rece

Odată cu intrarea în luna octombrie, termometrul va începe să arate temperaturi din ce în ce mai scăzute, până când iarna își intră în drepturi în luna decembrie și, alături de aceasta, se așterne și frigul. Dacă atunci când vine vorba de îmbrăcăminte reușim să ne mobilizăm să achiziționăm geci care să ne mențină căldura atunci când suntem expuși la frig, în casele și apartamentele noastre nu se găsesc foarte multe metode de a ne proteja de frig. Unii dintre noi ne bazăm pe centrala termică proprie, alții pe căldura din bloc, însă acestea nu sunt singurele metode de a ne încălzi atunci când este rece afară. Iată cum îți poți pregăti locuința pentru perioada rece:

Izoleaz-o termic

Dacă nu ai făcut asta încă, îți sugerăm să izolezi apartamentul sau casa ta cu polistiren, astfel, ajutând pereții să rețină căldura în interior. Această investiție trebuie făcută o singură dată și poate face o reală diferență la facturile de încălzire. Trebuie menționat însă, că izolația trebuie făcută pe exterior pentru ca aceasta să fie eficientă. Asta pentru că, atunci când izolezi peretele din interiorul casei, acesta nu mai poate absorbi și reține căldura.

Optează pentru un calorifer electric

Dacă apartamentul tău e racordat la sistemul public de încălzire, trebuie să știi că acesta este pornit doar în momentul în care sunt înregistrate temperaturi scăzute timp de 3 zile consecutive. Pe de altă parte, dacă ai o centrală termică proprie știi deja că nu este rentabil să o pornești înainte ca perioada rece să se instaleze de-a dreptul. Pentru acele perioade între, precum toamna și primăvara, când temperatura se simte rece, dar nu suficient de rece, îți recomandăm să achiziționezi un calorifer electric. Pe lângă faptul că poți încălzi o singură cameră, în locul întregii case, dacă e nevoie de o singură cameră, acesta poate fi cea mai bună soluție pentru perioada în care nu e nevoie în permanență de căldură. Înainte să cumperi un astfel de calorifer, însă, asigură-te că citești câteva păreri despre calorifere pentru că poate fi destul de costisitor, dacă nu este ales bine.

Folosește pernițe pentru geamuri

Un aspect foarte important în încălzirea locuinței e să te asiguri că nu există nicio „scurgere” de căldură pe lângă geamuri. Cumpără pernițe pentru geamuri, menite să evite formarea curenților de aer în casă. Astfel, te asiguri că, odată încălzit, aerul din casă nu iese în exterior, întrucât vrei să păstrezi încăperea caldă pentru cât mai mult timp.

Tu cum îți pregătești locuința pentru perioada rece?

Cover - Sursă foto: dreamstime.com
Picture of Anca

Anca

Anca este o persoană pasionată de muzică, machiaj și blogging și crede cu tărie în pozitivitate și diplomație. Apreciază arta și o cafea bună. Are câte un stil de muzică preferat pentru fiecare stare sufletească.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *