Generic filters
Exact matches only
Generic filters
Exact matches only
conflict generatii
conflict generatii

Conflictul dintre generații

De câte ori nu am avut o dispută cu cineva de o vârstă diferită? Fie că aceasta are loc acasă, la serviciu sau doar auzim pe cineva exprimându-și opiniile într-un spațiu public, simțim adesea acea nevoie de a aduce un contraargument. Așa se nasc conflictele dintre generații… Suntem predispuși spre a lupta pentru propriile convingeri. Ne susținem uneori însă „crezurile”, fără a avea în considerare alte puncte de vedere. Acest lucru poate fi cauzat de lipsa de experiență sau de informare, dar faptul dovedit, este acela că, ne creăm o opinie.

La vârsta adolescenței ne izbim de primele potențiale conflicte de acest fel. Cu toții am trecut prin acele momente în care ne certam cu părinții pe o temă, dar la finalul zilei, după ce spuneam că s-au liniștit spiritele, tot nu puteam ajunge la un consens. Treptat, am descoperit că avem aceste neînțelegeri și cu persoane mai tinere decât noi. Ne întrebăm astfel „ce e de făcut?”, soluția fiind însă una simplă: comunicarea.

Comunicarea este un act de schimb de informații. O componentă esențială a acestui act este și ascultarea. Ca în multe alte cazuri, soluția conflictului dintre generații este comunicarea. Conceptul e simplu: ne expunem o opinie, ascultăm impresiile altor persoane și în loc să contracarăm, încercăm să înțelegem punctul de vedere. Acest mecanism are un succes garantat și reprezintă o modalitate foarte bună de progres.

Acesta din urmă nu se naște doar din idei noi și inovative, ci este consolidat de o serie de fapte, în așa fel încât o opinie de la cineva mai experimentat poate expune un argument deja verificat. În tandem, este valabilă și o versiune în care cineva susține o idee și i se face o propunere bazată pe un concept nou, modern.

De cele mai multe ori, acest tip de conflict ne pune răbdarea la încercare. În funcție de modul în care ne este respinsă ipoteza, ne putem simți atacați sau chiar ne putem pierde încrederea în noi. În ambele situații apare un dezavantaj, pentru ambele părți. Partea care respinge total ideea poate să greșească. Refuzând o informație corectă, continuă să dezvolte o imagine distorsionată a adevărului. Partea lezată își poate pierde încrederea în părerile proprii, iar în situațiile următoare nu va mai fi la fel de entuziasmat să își împărtășească opinia, gândindu-se că va fi oricum refuzată.

Concluzia ar fi că aceste tipuri de conflicte se întâmplă cu o cadență destul de mare, dar rezolvarea lor se află în comunicare și compromis. Cu toții avem ceva de învățat de la cei ce ne înconjoară, indiferent de vârstă, așa că încercați să abordați următoarea confruntare de acest tip cu o notă mai tolerantă și veți observa, cu siguranță, avantajele!  

Cover - Sursă foto: shutterstock.com
Picture of Adela Cazan

Adela Cazan

„Chiar și cel mai mic om poate schimba cursul viitorului.” – J.R.R Tolkien

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *