Search
Generic filters
Exact matches only

Sfaturi pentru o primă întâlnire reuşită

Pentru majoritatea oamenilor, prima întâlnire cu o persoană nouă, e un lucru care le dă emoţii şi se gândesc ce ar trebui şi mai ales ce nu ar trebui să facă într-o astfel de situaţie. Pentru cei care sunt noi în această lume a întâlnirilor, dar şi pentru cei care poate au mai multă experienţă, dar simt că ceva nu merge cum trebuie, ne-am gândit să vă prezentăm câteva lucruri de care ar fi bine să ţineţi cont la o primă întâlnire.

  1. Nu vă lăudaţi. Fie că e vorba despre viaţa personală sau despre cât de mulţi bani aveţi, evitaţi acest gen de conversaţii în care încercaţi să-l convingeţi pe celălat că sunteţi cel mai interesant om de pe planetă. Dar vorbiţi despre voi, despre hobby-urile şi interesele voastre, lăsând timp şi celuilalt să împărtăşească şi acordându-i interesul cuvenit.
  2. Nu uitaţi de bunele maniere. Ţinând cont că sunteţi la prima întâlnire cu o persoană pe care nu o cunoaşteţi foarte bine, evitaţi să cereţi să gustaţi din mâncarea celuilalt sau să faceţi gesturi care l-ar putea incomoda. Dar trebuie să rămâneţi relaxaţi şi dacă se întâmplă vreun mic incident şi vărsaţi un pahar de vin, nu dramatizaţi! Primele întâlniri trebuie să fie amuzante pentru a vă aminti cu plăcere de ele.
  3. Nu fiţi prea agresivi cu limbajul non-verbal. Dacă nu sunteţi siguri de cât de interesat este partenerul pentru o a doua întâlnire, nu e necesar să vă aruncaţi asupra lui cu un sărut de noapte bună. Sau dacă o faceţi măcar să fie delicat, astfel încât să puteţi observa reacţia celuilalt. Dacă sunteţi într-adevăr interesaţi să mergeţi la o nouă întâlnire, spuneţi-i acest lucru şi evitaţi confuziile de a doua zi.
  4. Nu vorbiţi despre foştii parteneri. Nimănui nu-i place să vă audă plângându-vă încă de la prima întâlnire despre cât de groaznică a fost ultima relaţie. S-ar putea ca peste ceva vreme, cel din faţa voastră să fie în aceeaşi situaţie. Dacă se aduce vorba despre foşti parteneri, menţineţi o conversaţie neutră şi demonstraţi că aţi trecut peste şi nu aveţi resentimente în legătură cu acea relaţie.
  5. Nu vă plângeţi toată seara. Cu toţii avem zile mai rele, dar o primă întâlnire nu e locul în care să vă vărsaţi frustrările adunate peste zi. Încercaţi să fiţi cât mai pozitivi şi relaxaţi. Dacă aveţi în viaţa voastră aspecte care nu merg foarte bine, puteţi să le recunoaşteţi, dar fără a face o tragedie din asta şi fără a acapara toată discuţia.

După cum aţi observant deja, pentru o primă întâlnire cât mai reuşită e nevoie de un echilibru. Trebuie să vorbiţi despre voi astfel încât să-i daţi ocazia partenerului să vă cunoască, dar să arătaţi un real interes şi pentru el şi preferinţele sale. E important să lăsaţi un pic de mister şi pentru următoarele întâlniri şi să nu pară că vă străduiţi prea mult pentru a părea o persoană perfectă sau dimpotrivă, că vă plângeţi de tot ce vi se întâmplă.

Newsletter
Începe-ți dimineața cu o cană de cafea și articole interesante de la noi
*Respectăm dreptul la intimitate și luăm în serios protejarea datelor

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *