Micul dejun este în prezent considerată cea mai importantă masă a zilei – o știm cu toții. Ce nu știm însă, e cum, unde și când s-a ajuns la această afirmație. Ca să deslușim misterul am făcut o incursiune în lumea culinară din trecut și am descoperit istoria micului dejun, iar acum e rândul să vă împărtășesc ce am aflat.

Micul dejun în perioada antică

Există dovezi arheologice care menționează cultivarea de cereale în perioada neolitică (epocile de piatră și bronz), iar oamenii consumau semințele grâului sălbatic (einkorn) și ulterior ale grâului domestic (emmer) în Orientul Mijlociu, orez în Asia și porumb în America de Sud. În Europa cele mai populare cereale erau secara și ovăzul. În Egipt, oamenii simpli consumau o singură masă pe zi, cel mai probabil dimineața, înainte să meargă la muncă în folosul faraonului. Masa acestora consista cel mai probabil din bere, pâine și ceapă. Grecia antică avea propria idee a micului dejun, această masă fiind menționată în literatura greacă din antichitate sub numele de „ariston”. Această masă s-a mutat într-un final la prânz și a făcut loc unui nou mic dejun, format din pâine din orz scufundată în vin și deseori având alăturate măsline sau smochine. Tot atunci, grecii făceau și un fel de clătite numite „tēganitēs” care erau făcute din făină de grâu, ulei de măsline, miere și lapte acru. Un alt fel de clătite erau „staititēs”, care au fost menționate de Athenaeus în „Deipnosophisae”.

În Roma Antică, soldații romani mâncau „ientaculum” înainte să-și înceapă ziua care era format din brânză, măsline, pâine, nuci, stafide și carne din seara precedentă. Totodată, ei consumau o băutură pe bază de vin numită „mulsum”.

Micul dejun în Evul Mediu

În Europa Medievală, micul dejun era considerat rușinos de cele mai multe ori, datorită influențelor religioase. De fapt, englezescul „breakfast” (tr. mic dejun) vine de la „breaking the fast” adică încheierea perioadei de post de peste noapte. Așadar, în religia creștină micul dejun era considerat păcatul grabei („praepropere”) și era asociat cu lăcomia și inabilitatea de a se abține de la mâncare. Singurii care beneficiau de micul dejun în acea perioadă erau copiii, bolnavii și bătrânii, dar și bărbații care făceau muncă fizică. Nobilimea nu lua micul dejun, pentru că asta însemna că ești sărac și ai nevoie de energia dată de mâncare pentru a munci. O excepție de la această regulă era nobilimea care călătorea constant, precum regele Henry al III-lea căruia i-au fost livrate în anul 1250 peste 5 tone de vin pentru mesele de la micul dejun ce urma să le aibă în călătoria sa. O masă de mic dejun tipică nu conținea niciun fel de carne, însă conținea aproximativ 1l de vin.

Începând cu secolul 15, micul dejun era acceptat în nobilime și carnea a fost introdusă în mâncările consumate în acea perioadă a zilei. În secolul 16 au fost introduse în dieta europenilor băuturile specifice micului dejun: ceaiul, cafeaua și ciocolata (cacao) cu lapte.

În Asia, orezul devenise deja un ingredient esențial la micul dejun și era amestecat cu supă densă de pui în Hong Kong, iar în India era amestecat cu condimente, chili și ghimbir și era servit lângă ouă.

Cum s-a ajuns la micul dejun actual?

Prin secolul 17 deja era normal să mănânci micul dejun „continental” așa cum era numit de coloniștii care s-au așezat în America” (și în prezent se oferă la hotelurile americane și câteva hoteluri din Europa un mic dejun continental). Săracii încă serveau bere cu pâine sau terci („porridge”) la micul dejun, iar în gospodăriile mai dezvoltate se consuma pâine cu unt, cafea sau ceai și eventual terci în diminețile reci.

În Epoca Victoriană, cărțile de gătit indicau că micul dejun era servit într-o sufragerie amenajată, și conținea o bucată rece de carne, plăcintă cu carne de vânat, macrou fiert, cârnați, bacon și ouă, brioșe, pâine prăjită, marmeladă, unt, gem, cafea și ceai.

Primele cereale comerciale au fost produse de doctorul John Harvey Kellogg, care a copt la un loc grâu, ovăz și mălai, numindu-le „granola”. Marca Kellogg’s este și în ziua de azi una dintre cele mai bine vândute mărci de cereale din lume. Totodată, sucul de fructe a fost introdus în masa de dimineață după descoperirea vitaminelor la începutul anilor 1900.