logo
Search
Generic filters
Exact matches only

Micul dejun în Bahamas

Bahamas este o altă țară exotică foarte căutată de turiști datorită în primul rând frumuseților sale naturale, dar și tradițiilor bine conturate și foarte des întâlnite printre localnici. Bineînțeles că dintre aceste tradiții le menționăm aici pe cele care au legătură cu alimentația. Mai exact, cu micul dejun.

În primul rând, un mic dejun cu adevărat tradițional în Bahamas trebuie să conțină porumb fiert. Amestecat cu apă fiartă, porumbul fiert devine un terci delicios. Acest preparat își are originile în vremurile demult apuse ale sclaviei, când sclavii nu aveau nimic de mâncare în afară de acest terci de porumb.

În prezent, acestui preparat foarte popular i se mai adaugă creveți sau diferite alte cărnuri, legume și condimente.

Turiștii care ajung în Bahamas vor întâlni deseori, în special la hoteluri sau alte unități de cazare, mic-dejunuri compuse din fructe, ouă, clătite sau pâine toast. Practic, unitățile de cazare au adoptat un stil de mic dejun oarecum universal, pentru a mulțumi turiștii veniți de oriunde din lume.

Pentru cei care doresc însă să experimenteze cu adevărat viața localnicilor, le recomandăm să caute locurile unde influențele străine sunt puține și unde se pot bucura de deliciile alimentației locale.

Newsletter
Începe-ți dimineața cu o cană de cafea și articole interesante de la noi
*Respectăm dreptul la intimitate și luăm în serios protejarea datelor

Recomandări

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.