Search
Generic filters
Exact matches only

Ce să faci pentru ca ziua nunţii să fie perfectă

Azi am făcut pentru voi o lista cu lucruri de făcut şi de urmat pentru o nuntă perfectă:

1.Nu lăsaţi petrecerea burlaciţelor pe ultima seară, mai bine să o petreceţi din timp, poate chiar cu o săptămână înainte de nuntă!

2.Culcaţi-vă devreme. Este esenţial ca în noaptea dinaintea nunţii să faceţi o baie fierbinte care să vă relaxeze şi să vă puneţi în pat cât mai devreme cu o carte bună ce să vă fure gândurile, să domolească stresul şi emoţiile.

3.Dimineaţa luaţi un mic dejun bogat şi alegeţi cu grijă alimente care să nu vă baloneze, dar să fie săţioase, cu multe proteine şi carbohidraţi complexi. O hrană bogată şi sănătoasă o să vă ajute să treceţi cu bine peste stresul şi oboseala de peste zi.

4.Nu consumaţi decât maxim o ceşcuţă mică de cafea, nu vreţi să trepidaţi de stres şi agitaţie!

5.Nu fumaţi! Chiar dacă sunteţi o fumătoare înrăită măcar în dimineaţa nunţii abţineţi-vă! Miroase urat şi vă puteţi strica rochia cu scrum. Dacă chiar nu suportaţi fără, rugaţi o domnişoară de onoare să vădea să trageţi câteva fumuri dintr-o ţigară electronică.

6.Încercaţi să va păstraţi calmul, nu deveniţi o „Bradzilla” de necontrolat! Dacă începeţi ziua cu stres, nervi, grabă, pe toată durata nunţii o să plutească în aer o tensiune greu de învins!

7.Pantofii de nuntă trebuie să îi purtaţi câteva ore înainte ca să fiţi sigură că nu va deranjează în ziua cea mare! Chiar dacă îi doriţi într-o formă maximă, fără nici o urmă de uzură e bine să îi scoateţi din cutie şi să îi încălţaţi prin casă cu o săptămâna înainte!

8.Vorbiţi din timp cu domnişoarele de onoare despre aşteptările ce le aveţi de la ele! În dimineaţa nunţii doar să le amintiţi sarcinile.

9.Nu folosiţi parfum în excces. E drept că o să transpiraţi, că nu va puteţi schimba, dar cel mai bine e să pulverizaţi treptat câte puţin pe parcursul zilei decât să îngreunaţi aerul din cameră de la prima ora a dimineţii. Se poate să vi se facă rău şi greaţă de la el!

10.După ce aveţi machiajul făcut faceţi-vă o „trusa de prim ajutor” ce să includă, tuş, farduri, ruj, luciu de buze şi în general toate cosmeticele de baza ce s-au folosit la machiaj în caz că trebuie retuşat la biserică sau la primărie!

11.În ziua nunţii lăsaţi telefonul acasă! Ştiu femei care butonau pe facebook şi la marele eveniment. Nimic nu e mai de prost gust decât să mulţumeşti pe Facebook oamenilor ce vă felicită în loc să o faci live celor care sunt acolo, alături de tine!

12.Opriţi timpul în loc, trageţi aer în piept şi păşiţi cu încredere în biserică/primărie sau sala de mese. Se întâmplă uneori ca miresele să leşine! Ţineţi minte că meditaţia, singurătatea, calmul le puteţi obţine doar singură şi face minuni! În plus, starea de spirit se transmite prin fotografii şi nunta o aveţi doar o dată în viaţă!

13.Zâmbiţi mult! O atitudine pozitivă o să va ajute şi în cele mai stresante, emotionatate momente. În plus aşa vreţi să vă amintiţi de nunta voastră, ca fiind cea mai fericită zi pentru voi!

14.Ţineţi un discurs în care să mulţumiţi partenerului şi părinţilor! Ştiu că nu ţine de tradiţia noastră, însă ce mai contează? Amintirea acestor cuvinte, vor rămâne vii şi emoţionante în inima lor pentru totdeauna!

15.Treceţi pe la masa tuturor invitaţilor. Chiar dacă poate nici nu cunoaşteţi toţi invitaţii, toate neamurile, iubiţii prietenelor, etc, încercaţi să vă apropiaţi de toţi! Dacă ei se simt bine, în largul lor şi voi o să va simţiţi bine!

16.Căutaţi din timp idei de poze cu iubitul şi de grup! Nu va lăsaţi doar pe mâna fotografului, chiar dacă e bun şi cu experienţă puteţi veni şi voi cu idei. În ziua nunţii puneţi-le în aplicare, o să imi mulţumiţi mai apoi.

17.Rugaţi prietenii să vă facă câteva poze! Se ştie faptul că fotografii profesionişti o să va dea pozele deabia după 1 luna, 2 ….

18.Nu consumaţi prea mult alchool. Din cauza stresului şi a oboselii se poate să vi se urce la cap foarte repede. Limitaţi-va la un păhărel, cât să ciocniţi cu prietenii şi familia!

19.Cereţi dj-ului să vă pună melodiile „voastre” şi câteva melodii preferate. Asta cu siguranţă o să va aducă un plus stării de spirit şi o să va vină mai uşor cheful de dans!

20.În final, un ultim sfat şi anume acela de a nu vă consuma energia aiurea pe mici detalii care poate se vor schimba în ultima secundă, nu va supăraţi pe invitaţii care poate beau un păhărel în plus, încercaţi să nu lăsaţi pe nimeni şi nimic să va ştirbească cea mai frumoasă zi!

Newsletter
Începe-ți dimineața cu o cană de cafea și articole interesante de la noi
*Respectăm dreptul la intimitate și luăm în serios protejarea datelor

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *