Search
Generic filters
Exact matches only

Cum să găseşti dragostea adevărată? Câteva mituri despre relaţii.

Găsirea partenerului ideal poate să fie un lucru destul de greu din mai multe motive. Poate că ai crescut într-un mediu în care nu ai avut parte de un model al unei relaţii solide şi sănătoase sau poate că ai avut mereu parte de relaţii pasagere în care plictiseala a intervenit destul de repede şi nu ştii sigur ce trebuie să faci pentru a ajunge la un alt nivel. Fie că atragi mereu persoanele greşite deoarece nu te învârţi în cercurile potrivite, fie că nu ai destul curaj şi încredere pentru a aborda persoanele care ar fi mai compatibile cu tine, există o serie de mituri şi de preconcepţii pe care trebuie să le analizezi înainte de a te gândi serios la o relaţie de lungă durată.

„Pot să fiu fericit doar dacă sunt  într-o relaţie şi e mai bine să fiu într-o relaţie oricât de rea ar fi, decât să fiu singur”. Cu toate că există mereu o presiune pusă de cei din jur asupra oamenilor singuri, există  şi oameni care preferă să se descopere mai întâi pe ei înşişi decât să petreacă ani de zile alături de o persoană nepotrivită. Nu te arunca într-o nouă relaţie doar pentru că ţi-e frică să rămâi singură.

„Dacă nu simt o atracţie instantă faţă de cineva, nu are rost să am o relaţie cu acea persoană”. În special dacă eşti genul de persoană care atrage mereu partenerii nepotriviţi, ar fi cazul să meditezi asupra acestui aspect. Există numeroase cazuri în care prieteniile s-au transformat în relaţii de dragoste, chiar dacă la început nu a existat atracţie fizică.

„Dragostea adevărată e constantă” sau „Atracţia fizică se diminuează cu timpul”. Dragostea şi relaţiile nu sunt ceva static şi e trist că lăsăm societatea să eticheteze astfel de lucruri. Dacă o să porneşti de la premisa că peste 10 ani oricum nu o să vă mai simţiţi atraşi unul de altul, dar o să vă respectaţi şi o să fiţi buni prieteni, cel mai probabil că aşa va fi. Relaţiile trebuie construite şi menţinute cu interes şi dorinţă din partea ambilor parteneri.

„O să se schimbe pentru mine”. Cu cât înveţi mai repede că oamenii nu se schimbă decât dacă vor ei cu adevărat (şi chiar şi atunci cu mare dificultate), cu atât o să suferi mai puţin şi o să pierzi mai puţin timp lângă persoana nepotrivită.

Şi după ce ai analizat aceste mituri şi ţi-ai stabilit unele repere, e important să ai în vedere un lucru. Nu căuta o persoană croită după un anume tipar. Asta nu înseamnă să te mulţumeşti cu puţin sau să îţi cobori standardele. Înseamnă pur şi simplu să fii mai deschisă la noi posibilităţi şi să nu refuzi din start un om până nu ajungi să-l cunoşti mai bine. S-ar putea să ratezi marea iubire doar pentru că are părul blond şi nu brunet cum îl vroiai tu.

foto

Newsletter
Începe-ți dimineața cu o cană de cafea și articole interesante de la noi
*Respectăm dreptul la intimitate și luăm în serios protejarea datelor

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *