Începând din 2013 am început să vedem o schimbare în ţinutele de pe podium şi anume, nu se mai poartă combinaţiile de culori, ci hainele cu imprimeuri. Indiferent dacă sunt printuri florale, geometrice, abstracte sau grafice, toate au scopul de a aduce puţină culoare în garderoba voastră şi a vă definitiva stilul, de a-l aduce la un alt nivel, mai matur, mai serios şi, nu în ultimul rând, mai sexy. Femeile care nu vor să dea greș, poartă haine cât mai simple, în culori închise, că să fie sigure că sunt în trend, că le pot purta la diverse ocazii şi astfel nici nu îşi bat capul cu combinaţiile de culori/texturi/cusături/stiluri. E foarte simplu. Însă chiar mai simplu e să adaugi puţină culoare într-un mod unic prin noua ta achiziţie vestimentară cu imprimeuri. Asta va fi noua provocare în 2014: Imprimeurile purtate cu stil!
Cum să folosiţi imprimeurile în avantajul vostru:
• În primul rând, să vorbim despre dungi! Poate majoritatea dintre voi ştiu deja că cele orizontale au efect de mărire, în timp ce cele verticale au efect de lungire.
• Imprimeurile florale pot ascunde burtica şi micile imperfecţiuni, fiindcă vor atrage atenţia într-un mod plăcut. Folosiţi în partea de sus o bluza sau cămaşă cu imprimeuri florale şi o fustă uni, închisă la culoare în partea de jos.
• Încercaţi întotdeauna să combinaţi culorile neutre cu imprimeurile viu colorate pentru a echilibra ţinuta.
• Imprimeurile sunt uşor de purtat vara, pe plajă, la petreceri și, în general, în situaţii mai puţin formale. Însă asta e provocarea, să încercaţi să le purtaţi şi la birou, la cocktail-uri cu firma sau în delegaţii. Pentru astfel de ocazii mergeţi pe printurile abstracte, în culori închise! O să fiţi sofisticate, unice şi îmbrăcate cu stil
• Ştim că multe femei evită imprimeurile, fiindcă le e frică să nu cadă în extrema cealaltă de kitch, de prea mult. Dacă o să alegi o curea cu imprimeu de leopard sau o singură piesă vestimentară e imposibil să ajungi acolo. În plus, nu trebuie neapărat că imprimeurile să fie pe haine, pot fi pe accesorii, pe geantă, pe pantofi, pe o broşă, o eşarfă etc
Ce spun imprimeurile despre tine
Imprimeurile florale sunt pentru femeile vesele, îndrăzneţe şi feminine. Puteţi să le purtaţi pe o cămaşă, o pereche de pantaloni de vară sau jeans, fustă-pantaloni pentru un look mai hippy, pe o geantă pentru un look feminin senzual, pe o fustă până la genunchi, uşor crăpată pentru un look sexy.
Imprimeurile grafice sunt pentru aventurieri, oameni pasionaţi. Ai o bluză ce înfăţişează turnul Eiffel, un peisaj montan sau un covor de frunze. Toate transmit stări de spirit şi vorbesc despre pasiunea ta, despre ţine, despre sentimentele tale. Aşa că nu refuza să le porţi!
Imprimeurile geometrice sunt pentru femeile ordonate, stilate, mature. Nu trebuie să fii matematician că să vezi asta. Pătrăţele, hexagoanele, diamnatele de pe hainele tale vorbesc de la sine.
Imprimeurile abstracte sunt pentru femeile senzuale şi misterioase. Atunci când doreşti să atragi privirile asupra ta alege un model abstract! Acestea sunt ca nişte opere de artă contemporană, pot să dezvăluie partea ta sensibilă sau dorinţa ce arde în ţine! Aşa că ai grijă ce model alegi, unii bărbaţi ştiu „citi” operele de artă.
Tu cum ai ales să porţi imprimeurile anul acesta?