Greșeli în arta flirtului

Flirtul e modul prin care lăsaţi pe alţii să ştie că va place de ei. Flirtul este iniţial un semnal şi apoi un proces de cunoaştere, prin care ajungeţi să comunicaţi şi mai apoi probabil să aveţi o relaţie. De prietenie, iubire etc. Arta flirtului nu este ceva cu care te naşti ci un exerciţiu pe care îl înveţi în timp, după multe încercări. Atât bărbaţii cât şi femeile învaţă metode de flirting care li se potrivesc cel mai bine. Însă sunt câteva caracteristi care în ambele cazuri funcţionează pentru un flirt ratat, greşeli care se fac în timpul flirtului şi care în final nu reuşesc să se materializeze într-o relaţie. Rămân maxim la un nivel de joacă!

Este greşit să flirtezi oriunde şi cu oricine
Înainte să iniţiezi ceva şi să trimiţi semnale e de bun simt să te interesezi dacă bărbatul care te interesează este cu iubita/nevasta. Doar fiindcă el se află în încăpere cu tine, nu înseamnă că este singur. Poate ea e la baie sau în camera cealaltă cu prietenele…. Poate el este soţul amicei tale. Întreba puţin despre el, urmăreşte-l , uită-te după verighetă înainte de a începe ceva.

La fel cum e de bun simt să nu încerci să flirtezi când mergi la o masă de familie, la o şedinţa business, la o întâlnire de afaceri, când eşti cu copilul la grădiniţă etc. Sunt situaţii în care flirtul nu e văzut că un lucru bun ci o lipsa de respect, o îndrăzneala prea mare. Poţi să flirtezi linisita în cluburi, în metro, în parc, la supermarket …. sunt atât de multe alte locuri permise!

Nu te da în spectacol
Un flirt ar trebui să fie nişte semnale nu un mod de a te întrece şi a atrage atenţia asupra ta sub orice formă. Încearcă să nu cazi în ridicol. Un flirt înseamnă să realizezi un contac vizual cu persoana care îţi place, să îi zâmbeşti timid, să îi faci un semn să se apropie, să îi faci cu ochiul. Nu înseamnă să mergi să îl iei de mâna şi să începi să îi povesteşti, nici să începi să dansezi provocator pe lângă el, să te pui în braţele lui cât încă nici nu s-a uitat la tine …. Chestiuni de bun simt!

Nu te folosi de alcool pentru a flirta
Una din greşelile în arta flirtului e alchoolul. Mai ales în cluburi. Folosit în cantităţi alarmante. O bere sau un cocktail e acceptat însă să beţi până nu mai ştiţi de voi doar pentru a avea curaj să arătaţi unui bărbat că va place e o greşeală. Poate în seara accea, pentru o aventură e ok, dar pentru o relaţie de lungă durata e greu de crezut că o astfel de abordare poate să funcţioneze.

Nu apela la prieteni, internet, telefon
Cunosc persoane care sunt atât de timide încât nu pot flirta numai cu tableta în faţă, pe facebook şi alte reţele de socializare. Cunosc altele care au nevoie constată de prieteni pentru ai impulsiona să flirteze. Şi nu o dată am auzit femei care au abordat bărbaţi folosindu-se de sms-ul trimis greşit şi alte mijloace asemenea. Sincer eu nu recomand astfel de flirt-uri. Un flirt trebuie să se întâmple natural, live. Cele prin diverse mijloace sunt din start sortite eşecului fiindcă ele se întâmplă fără că măcar să vezi persoană în cauza. Iar un flirt fără gesturi, nu cred că se mai poate numi flirt!

Nu îl atinge prea mult, nu vorbi prea mult şi nu încerca să pari cine nu eşti
Încă o greşeală în artă flirtului sunt atingerile. Nu ştiu unde aţi citit că e sexy să îl atingi cu pantofii pe partea interioară a pantalonilor, sau să îl iei de după cap când l-ai cunoscut de 10 minute. Cred că gesturile prea îndrăzneţe sunt greşeli în arta flirtului. La fel cum să vorbeşti prea mult şi doar despre tine, probleme tale, prietenii tăi, job-ul tău e o durere de cap nu denota interesul de a cunoaşte persoana de lângă ţine. Şi apoi măştile, joc-urile, modul în care vreți să păreţi cine nu sunteţi vă pot duce uşor în extrema cealaltă de femei arogante, neinteresate.

Şi atunci o să pierdeţi din start.

Cover - Sursă foto: freepik.com
Picture of Alicee

Alicee

Alicee este o călătoare pasionată de scris. Fiecare oraș nou pe care îl vizitează, o ajută să descopere noi oameni, de la care învață cât mai multe lucruri interesante. Iar vouă vă împărtășește trucurile și sfaturile pe care le-a descoperit de-a lungul anilor.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Recomandări