Un studiu realizat de UNICEF şi Romanian Angel Appeal, pe un grup de tineri români, relevă faptul că anturajul influențează într-o mare măsură comportamentul și deciziile pe care le iau adolescenții.
Studiul a vizat identificarea normelor sociale care influențează adoptarea şi menținerea de către adolescenți a fumatului, a consumului de alcool şi de droguri, precum şi inițierea timpurie a vieții sexuale. În cercetare au fost cuprinși adolescenți cu vârste cuprinse între 10 şi 18 ani care locuiesc în orașele Iași, Bacău, Cluj-Napoca, Constanța şi Bucureşti.
Potrivit rezultatelor studiului, în rândul copiilor cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani s-a constatat o prevalență foarte ridicată a fumatului. Peste jumătate dintre cei intervievaţi au spus că au încercat să fumeze cel puţin o dată, pe primul loc fiind Bucureştiul (66 %), iar pe ultimul loc, Iaşiul (53 %).
Anturajul influențează consumul de alcool
În ceea ce privește consumul de alcool, majoritatea participanților la studiu, indiferent de grup sau de vârstă, consideră alcoolul ca fiind distructiv pentru sănătate.
Studiul a mai arătat că grupul de prieteni are o influență determinantă în alegerea frecvenței şi cantității consumului de alcool. „Există un consens asupra regularității consumului de alcool, iar adolescenții care sfidează regula animă reacțiile membrilor prin care se încearcă uniformizarea. Astfel, cultura grupului, prin specificul activităților în care se implică membrii săi, poate susține sau nu consumul de alcool”, conform rezultatelor studiului.
Începerea vieții sexuale, o chestiune de oportunitate
Atitudinile şi credințele adolescenților în ceea ce privește momentul debutului vieții sexuale reflectă în mare măsură atitudinile populației, cu excepția cazurilor în care viața sexuală a fost deja începută.
„Adolescenții intervievaţi sunt de părere că viața sexuală ar trebui începută atunci când persoana este matură şi poate să își asume consecințele unei relații sexuale – sarcina”, se mai arată în studiu.
Participanții la studiu consideră că cea mai potrivită vârstă pentru debutul vieții sexuale este de 16-17 ani pentru băieți şi 18-19 pentru fete. Norma percepută de ei este însă diferită de practică, debutul efectiv înregistrându-se la 14-15 ani în cazul băieților şi la 15-16 ani în cazul fetelor, se mai arată în studiu.
În opinia autorilor studiului, contextul practic al începerii vieții sexuale este unul de oportunitate şi mai puţin de planificare. Astfel, tinerii au indicat faptul că începerea vieții sexuale s-a produs în momente mai speciale, marcate de lipsa adulților şi, uneori, de consumul de alcool, cu ocazia unor zile de naștere, excursii sau când au avut acces la spații private.
Autorii studiului au fost surprinși să constate că nu părinții sunt un partener semnificativ de discuție sau o sursă importantă de informații, ci mai degrabă prietenii şi media.
Reprezentantul UNICEF în România, Sandie Blanchet, a subliniat că unul dintre factorii cei mai importanți care determină adoptarea unui comportament este imaginea adolescentului în grupul din care face parte.
„În grupurile în care fumatul, consumul de alcool şi de droguri sunt comportamente percepute ca fiind «cool», adolescenții tind să le adopte pentru a fi acceptați de grupul respectiv. La polul opus, în grupurile unde astfel de comportamente sunt desconsiderate, adolescenții tind să nu le adopte”, a arătat Sandie Blanchet.
În cadrul studiului au fost realizate 30 de interviuri şi șase focus-grupuri cu adolescenți, două focus-grupuri cu părinți şi alte trei cu actori-cheie din comunitate. În cea de-a doua etapă, a fost realizată o anchetă pe bază de chestionar standardizat pe un eșantion de 1.870 elevi din școli gimnaziale şi licee din cinci orașe.