Generic filters
Exact matches only
Generic filters
Exact matches only

Cate Blanchett debutează pe Broadway

Actrița Cate Blanchett își va face debutul pe Broadway-ul american, în acest an, fiind în distribuția unei piese semnată de Anton Cehov.

Vestea că actrița va juca într-o adaptare a piesei „Platonov”, realizată de Andrew Upton, a fost anunțată de Compania de Teatru din Sydney.

Cate Blanchett va debuta cu Richard Roxburgh

Interpreta de origine australiană va debuta alături de actorul Richard Roxburgh, împreună cu care va împărți scena. Aceștia vor juca în piesa numită „The Present” (n.r. „Prezentul”), în regia lui John Crowley, care a fost deja primită cu succes la Sydney.

Piesa de teatru este cunoscută sub mai multe nume, datorită faptului că a fost descoperită după moartea dramaturgului și nu avea un nume. Printre titlurile care i-au fost atribuite se numără Platonov, Wild Honey, Fatherlessness și The Disinherited (n.r. Miere Sălbatică, Să Fii Fără Tată și Dezmoșteniții). Piesa a fost descoperită la începutul anilor ’20, la aproximativ 16 ani de la moartea dramaturgului Anton Cehov.

Acțiunea din „The Present” este centrată în jurul lui Platonov (Richard Roxburgh) și a soției acestuia, foștilor săi studenți și prietenilor săi. Aceștia se reunesc pentru a sărbători ziua de naștere a unei văduve, Anna Petrovna, personaj interpretat de Cate Blanchett. Pe măsură ce povestea se desfășoară, sunt descoperite sentimente și relații neterminate, care sunt accentuate de negare și dorință.

Cate Blanchett pe marele ecran

Cunoscuta actriță s-a născut în Melbourne, Australia, în 1969. Aceasta și-a făcut debutul cinematografic în filmul australian Police Rescue (1994) și a intrat în cinematografia hollywoodiană în serialul Heartland (1994) și ulterior, în pelicula Parklands (1996). De atunci, starul de cinema a interpretat peste 60 de roluri, atât în cinematografe, cât și în seriale difuzate la TV. Printre cele mai cunoscute filme în care a jucat Blanchett se numără: Elizabeth (1998), trilogia Stăpânul Inelelor (2001, 2002, 2003), Indiana Jones și Regatul Craniului de Cristal (2008), Curiosul Caz al lui Benjamin Button (2008), Robin Hood (2010), Trilogia Hobbitul (2012, 2013, 2014), Blue Jasmine (2013) și Cenușăreasa (2015). Actrița urmează să apară, potrivit IMDb.com și în Cartea Junglei (2017), Thor: Ragnarok (2017) și să dubleze vocea personajului Valka în animația Cum Să Îți Dresezi Dragonul 3 (2018).

Cate Blanchett este laureată a Premiilor Oscar, aceasta având în palmares două astfel de premii: unul pentru „Cea mai bună actriță în rol secundar” în filmul The Aviator (2004) și unul pentru „Cea mai bună actriță” pentru pelicula „Blue Jasmine (2013). De asemenea, aceasta este nominalizată la categoria „Cea mai bună actriță” și în acest an, pentru rolul său din filmul Carol (2015).

Cover - Sursă foto: dreamstime.com
Picture of Anca

Anca

Anca este o persoană pasionată de muzică, machiaj și blogging și crede cu tărie în pozitivitate și diplomație. Apreciază arta și o cafea bună. Are câte un stil de muzică preferat pentru fiecare stare sufletească.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *