Generic filters
Exact matches only
Generic filters
Exact matches only

Cele mai bune 6 scuze pentru întârzierea la job

Titlul de mai sus îmi amintește de un banc care sună așa: ”Ce este un șef? Șeful este persoana care vine târziu la birou când ajungi tu devreme și devreme la birou când întârzii tu”. E doar un banc, adevărat, dar bazele lui se află adânc înrădăcinate în realitate. Rareori șeful te va vedea când vii devreme la birou, dar va fi întotdeauna acolo în ziua în care vei întârzia. Karma, probabil.

Iar când întârzii trebuie să găsești, evident, o scuză. Fie că e adevărată sau falsă, ea trebuie invocată, pentru a nu da dovadă de neglijență.

Iată mai jos o listă de motive bune pe care le poți pezenta în fața superiorilor:

1. ”Am rămas blocat în trafic”

Evident, e o scuză standard, cu credibilitate în orașele aglomerate, unde traficul de dimineață poate da mari bătăi de cap șoferilor.

2. ”Soția/soțul e bolnav/ă și trebuie să duc copiii la școală”

Pentru asta ai nevoie, desigur, de cei doi factori: soție/soț și copii. Dacă soția e bolnavă, evident că tu vei întârzia pentru că duci copiii la școală/grădiniță etc.

3. ”Nu m-am putut trezi”

Ai dormit prea mult, nu ți-a sunat ceasul, nu l-ai auzit, ai fost foarte obosit etc? Toate pot fi invocate în această scuză. Nu e și cea mai onorabilă, e adevărat, dar s-ar putea să fie cea mai sinceră.

4. ”S-a stricat autobuzul”

Pentru navetiștii care folosesc transportul în comun, aceasta poate fi o scuză plauzibilă. Nu o folosi însă prea des, dacă nu e adevărată.

5. ”A avut loc un accident și dau declarații poliției”

În diminețile aglomerate nu e deloc întâmplător să fii implicat sau să fii martor la un accident, caz în care va trebui să te ocupi de tot ceea ce urmează după nefericita întâmplare.

6. ”Mi-e rău, cred că m-am îmbolnăvit”

Depinde de tine ce boală ai, vrei să ai sau crezi că ai.

Evident, noi nu încurajăm minciuna, astfel încât vă sfătuim să spuneți adevărul în orice situație, indiferent de natura acesteia. Dacă totuși adevărul e prea stânjenitor, folosiți una dintre scuzele de mai sus.

Tu  ce scuze ai folosit/folosești când întârzii la job?

foto

Cover - Sursă foto: freepik.com
Picture of Barbosul

Barbosul

Bărbosul este un scriitor atipic. Îi place să se informeze despre tot ce ţine de bărbaţi, mai ales relaţia acestora cu femeile. Scrie articole care oferă idei şi sfaturi în relaţia de cuplu, dar şi informaţii picante din lumea masculină.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *