Search
Generic filters
Exact matches only

Facebook testează comentarii video

Cea mai mare rețea de socializare la momentul actual, Facebook, testează în prezent posibilitatea ca utilizatorii să introducă comentarii sub formă de videoclip la postările din fluxul de știri. Această funcție va putea fi folosită doar la anumite mesaje și este testată pe un grup restrâns de utilizatori.

Un grup restrâns de utilizatori primesc acum un mesaj de tip pop-up deasupra simbolului camerei telefonului mobil care le comunică acestora că de acum înainte pot include și videoclipuri în răspunsurile pe care le transmit altor utilizatori. Funcția este testată în prezent pe sistemele de operare iOS și Android, precum și pe versiunea de internet a aplicației dedicate rețelei de socializare, potrivit portalului VentureBeat. Detaliile privind versiunea aplicației pentru calculatoarele de birou sunt deocamdată foarte puține.

Pentru a putea posta un videoclip pe aplicația Facebook, utilizatorii trebuie să atingă simbolul camerei telefonului mobil, ca și cum ar dori să posteze o fotografie, și se vor conecta la camera telefonului ceea ce le va permite să înregistreze sau să distribuie un videoclip. Același procedeu va fi realizat pentru a răspunde la un mesaj cu un videoclip care deja se află stocat în dispozitivul mobil al utilizatorului rețelei.

În prezent, utilizatorii pot răspunde la un comentariu cu o fotografie sau cu un alt mesaj text, putând fi adăugate de asemenea simboluri animate. Introducerea videoclipurilor ca modalitate de răspuns la anumite comentarii ale utilizatorilor are rolul de a extinde felurile în care un utilizator se poate exprima și poate interacționa cu alți utilizatori în cadrul unei postări pe o anumită temă. Cei de la Facebook speră ca tot mai mulți utilizatori să distribuie videoclipuri pe rețeaua de socializare.

Expansiunea pe segmental video în cadrul platformei online continuă, după ce, recent, a fost făcută disponibilă funcția de a distribui clipuri video în direct, către toți utilizatorii rețelei. Până nu de mult, opțiunea de a transmite live a fost rezervată doar persoanelor publice și publicațiilor. Totodată, rețeaua social a lansat, în decursul acestui an, opțiunea ca utilizatorii săi să își înlocuiască fotografia de profil cu un mini clip video sau un GIF (imagine animată) personalizat.

Newsletter

Începe-ți dimineața cu o cană de cafea și articole interesante de la noi

*Respectăm dreptul la intimitate și luăm în serios protejarea datelor

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *