logo
Search
Generic filters
Exact matches only

Încă un produs românesc, protejat de Uniunea Europeană

Telemeaua de Ibănești este cel de-al treilea produs alimentar românesc care a reușit să fie înregistrat ca produs de Indicație Geografică Protejată (IGP). Anunțul a fost făcut marți, 15 martie, de Ministrul Agriculturii. Primele produse românești aflate sub protecția UE sunt Magiunul de Topoloveni și Salamul de Sibiu.

Telemeaua de Ibăneşti este al treilea produs românesc protejat oficial la nivelul Uniunii Europene, după Magiunul de Topoloveni şi Salamul de Sibiu.

Anunţul vine la doar câteva zile după recunoaşterea Salamului de Sibiu la nivel european. Magiunul de Topoloveni a fost înregistrat la nivelul UE în 2011, iar de atunci nu a mai primit protecţia europeană niciun alt produs românesc.

„Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a primit din partea comisarului european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Phil Hogan, dovada înregistrării în Registrul Denumirilor de Origine Protejate şi al Indicaţiilor Geografice Protejate pentru produsul Telemea de Ibăneşti. Astfel, utilizarea acestei denumiri este rezervată pentru producătorii din aria geografică delimitată care îndeplinesc condiţiile prevăzute în caietul de sarcini”, se precizează în comunicatul ministerului.

Telemeaua de Ibăneşti este produsă în comuna Ibăneşti, din judeţul Mureş, din laptele de vacă care este colectat de la micii proprietari din zona de deal şi de munte a Văii Gurghiului.

Recunoaşterea ca produs tradiţional dă dreptul fabricanţilor din România să primească bani de la UE pentru promovarea produselor în afara graniţelor ţării.

Potrivit datelor MADR, la nivel mondial sunt garantate 1.427 de produse tradiţionale, din care 1.404 din Uniuniunea Europeană. România mai are pe lista de așteptare cel puţin două produse – telemeaua de Ibăneşti şi novacul afumat.

Conform News.ro, cele mai multe produse protejate sunt din Italia (296), Franţa (243), Spania (205), Portugalia (139), Grecia (106) şi Germania (96).

Newsletter
Începe-ți dimineața cu o cană de cafea și articole interesante de la noi
*Respectăm dreptul la intimitate și luăm în serios protejarea datelor

Recomandări

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *