Via Transilvanica este un traseu de lungă distanță, care străbate regiunea Transilvania din România. Această cale pitorească și plină de istorie, oferă o modalitate unică de a explora pe jos sau cu bicicleta peisajele impresionante, satele tradiționale și monumentele istorice din Transilvania. Via Transilvanica este mai mult decât un simplu traseu, este o experiență ce te poartă prin locuri încărcate de legendă și mit, prezentând bogăția culturală și peisajele variate ale acestei regiuni fermecătoare.
Acesta reprezintă un traseu de aproximativ 1400 de kilometri, de la Putna la Drobeta-Turnu Severin și este un proiect al organizației Tășuleasa Social, ONG care desfășoară acțiuni cu caracter educațional, social, de mediu sau cultural.
Am vrut să descoperim în întregime povestea Via Transilvanica, astfel am stat de vorbă cu Alin Ușeriu, unul dintre reprezentanții organizației Tășuleasa Social și persoana care a străbătut cei 1400 de kilometri de pe Via Transilvanica.
Ce este Via Transilvanica și cui i se adresează?
Acum 5 ani, Via Transilvanica era o cărare pe care noi am conceput-o ca pe o linie portocalie, pe care să nu te pierzi, pentru că țara noastră este o țară frumoasă, pe care noi ne pierdem, ne pierdem cumva metafizic. România în 2018 avea doar trasee montane recunoscute, deci nu era niciun alt traseu, nu exista niciun program recunoscut al Ministerului Turismului, nu exista în conștiința colectivă și atunci, noi ne-am imaginat, că acesta este tributul nostru pentru anul centenar al Unirii, dar ne-am dorit neapărat, dacă se poate, ca sutele acestea de sate prin care trece Via Transilvanica să revină la viață. În momentul de față, cred că Via Transilvanica este și are potențialul să fie și să rămână cel mai bun ambasador pe care îl are România, pentru că este un ambasador care nu minte, pentru că nu are de ce să mintă. Nu promite pârtii pline de zăpadă, nu promite un litoral curat, acces nelimitat prin toate pădurile, nu promite nimic mai mult decât ce este această țară. Țară care cred eu, cu potențial uriaș în zona rurală și naturală, desigur cu câteva reguli. Așadar, coordonatorii Viei Transilvanica, ne-am transformat în lucrătorii acestui ambasador, noi și partenerii noștri, sponsorii noștri, toată lumea care participă în acest moment lucrează pentru cel mai bun ambasador pe care îl are România, să și rămână așa.
Eu am trăit în Germania. Când ne lăudam în Germania despre România, aveam 3-4 nume cu care ne lăudam, adică vorbeam de Nadia Comăneci, de Hagi, de Patzaichin, în ultima vreme de Halep și de Dracula, deci practic, toată țara noastră se baza pe niște persoane sau personaje. Acum, ambasadorul cel mai bun al nostru, din punctul meu de vedere și al oamenilor mulți care apreciază acest proiect, este o cărare. Deci practic, personajul a devenit un long distance trail, care ar putea să fie într-un top foarte bun al celor mai bune și frumoase drumuri de lungă distanță din lume. Eu cred că am putea să fim acolo, să fim la masa mondială a drumurilor de lungă distanță, care este până la urmă un produs național. Mai ales al nostru, care face diagonala țării, dintr-un capăt în altul, 1400 de km, 7 ținuturi, trece și prin Oltenia și prin Bucovina, prin toată Transilvania. Deci practic, este un produs foarte generos cu care ne putem prezenta și reprezenta așa cum merităm.
Care este informația pe care ați transmite-o cuiva care nu a auzit vreodată de acest traseu?
Eu nu aș dori ca pe acest traseu să vină oricine, nu este pentru oricine făcut. Sigur, oricine are voie, este frumos, dar dacă ar fi să conving pe cineva din România să vină pe acest traseu, eu aș începe cu basmele românești, care toate propun o călătorie, cu personaje bune, rele. Asta înseamnă că în cultura noastră s-a regăsit această călătorie, ceea ce înseamnă că ea este obligatorie pentru fiecare om, o călătorie lungă, inițiatică, care să te pună în mișcare, așa cum am făcut-o eu. 62 de zile am mers, de la Putna, am plecat cu un Dumnezeu mic, într-o cutiuță de pricepere pe care am avut-o atunci, care a tot crescut așa pe drum, am devenit un vagabond în țara mea și am descoperit o țară uluitoare. Deci, pentru români, i-aș ruga să își deschidă sufletul valorilor care sunt în jurul nostru și să își cunoască țara în felul acesta, să se întâlnească cu ei în felul acesta, acest aspect fiind cel mai important, întâlnirea cu tine însăți, dar întâlnirea cu tine în ipostaza unei țări pe care nu ai cunoscut-o. Noi înainte de a face Via Transilvanica, nu am știut cum e țara asta, deci pur și simplu aveam și despre asta o imaginație și imagine complet eronată. Unui străin în schimb, i-aș spune „Ai auzit de România? E țara de care tu nu ai văzut niciun reportaj frumos, dar acum poți să mergi în România, e sigur să mergi acolo, oamenii o să te primească și o să-ți arate o țară pe care nu o cunoști, care are niște valori europene, naturale, rurale, istorice, culturale, de diversitate, pe care tu nu le-ai văzut la televizor”. Aici cred că nu sunt ei de vină, ci că nu ne-am prezentat noi cum trebuie, cei care nu am știut cum să prezentăm această țară la potențialul ei. Eu, Alin Ușeriu, cred că mă număr printre cei care au drag de țară, am trăit în Germania și îmi era dor de țara asta, mi-am dorit și cu Tășuleasa Social, atunci când am fondat-o, să fac, dacă se poate, câte ceva bun pentru țara asta.
Care ar putea fi una dintre provocările de pe traseu și ce ați îndruma oamenii pasionați de drumeții?
Via Transilvanica are un pilon, care este cel mai important, acesta fiind ghidul drumețului, scris de niște fete din echipa noastră, între 24 și 55 de ani. Aceste fete prezintă într-un mod foarte frumos Via Transilvanica, nu numai atunci când pășești pe ea, ci cu mult înainte. Te primesc, te pregătesc cu informații despre ce ar putea să te aștepte pe drum, ce să îți pui în rucsac, să te pregătești că o să vină câinii la tine, ursul. Toate acestea sunt atât de frumos scrise în ghid, încât tuturor le recomand în primul rând să citească povestea ghidului. Pe urmă, pășești în prima etapă, pe care noi am pus-o să fie Putna-Sucevița, dar poate să fie și Sighișoara, poate să fie orice sens, oricare din Via Transilvanica. Sincer să fiu și eu am plecat de la Putna și a doua zi mi se părea că am ajuns în cel mai frumos loc de pe traseu, în fiecare zi fiind de fapt surprins de ceea ce vedeam. Un drum de lungă distanță se privește cu totul altfel. Nu contează că ești pe asfalt sau într-un sat părăsit, în care mai sunt doar oameni bătrâni. Oamenii pe care i-am întâlnit pe traseu erau cei mai importanți. Am întâlnit o fiică din Austria, cu mama ei, care atunci termina chimioterapia, am întâlnit adolescenți care acum porneau în drumeția vieții lor, am întâlnit oameni care au făcut Via Transilvanica rugându-se, deși nu este prezentată ca un pelerinaj religios, deși el este un drum spiritual, orice călătorie devine spirituală. Deci eu cred că provocarea este, până la urmă, să mergi, eu cred înainte de foc și de roată, ceea ce suntem astăzi se datorează mersului pe jos și descoperind noi teritorii. Mie mi-a făcut foarte bine, nu doar fizic, mi-a făcut bine mental, să merg pur și simplu. Deci asta cred că este provocarea, în primul rând să te pornești, că pe urmă are drumul grijă de tine.
Ce altă informație ați mai dori să ne transmiteți?
Mesajul este că, este clar că România trebuie să-și asume această cărare la nivelul de conștiință colectivă. Deci nu o să rămână în spatele celor de la Tășuleasa Social, sau în spatele fraților Ușeriu, nici nu mai este. Noi, din inițiatori, ne-am dus lucrători ai acestui ambasador. Altfel, eu o să fiu cu echipa în următorii 3 ani, 5 ani, cât o să ne țină puterile, să avem grijă de calitatea și de mentenanța ei, de siguranța ei. Sunt lucruri care țin de țara asta, nu țin de noi, pentru că sunt multe de rezolvat.
Îmi aduc aminte, că eram deja după 1000 de kilometri parcurși și îmi imaginam că mă va pune cineva să-i spun într-o propoziție experiența mea pe Via Transilvanica. Am meditat două zile la treaba asta, ce să răspund, și exact asta cred că ar putea rămâne și să fie valabil – „Dacă eu aș putea să pun ce simt, acum după chiar 7 luni de când am terminat Via Transilvanica, în altcineva, acel altcineva ar și pleca pe Via Transilvanica. Deci este un sentiment atât de frumos și așa de puternic, încât n-aș putea decât să zic că Via Transilvanica este România, pentru mine.