Cel mai numeros parlament din lume este, Congresul Naţional Popular, legislativul Republicii Populare Chineze, recordul fiind omologat de Guiness World Records, în 2013.
Congresul Naţional Popular are 2987 de membri, care îi reprezintă pe cei 1,35 miliarde de locuitori ai Republicii Populare Chineze, cea mai mare populaţie din lume. Este format dintr-o singură cameră, aleasă pentru un mandat de cinci ani şi se reuneşte anual, la Sala Mare a Poporului din Beijing.
Cel mai numeros parlament din lume este compus, potrivit Constituţiei, din parlamentari aleşi indirect de provincii, regiuni autonome, municipalităţi şi regiuni administrative speciale, dar şi din parlamentari aleşi de armată.
Deşi potrivit Constituţiei, Congresul Naţional Popular are atribuţii extinse, el fiind cel care alege şi revocă preşedintele şi vicepreşedintele Republicii, preşedintele Curţii Supreme, procurorul general, premierul şi miniştrii, legislativul chinez este în totalitate supus Partidului Comunist Chinez (PCC). Astfel, Congresul alege formal preşedintele Republicii, acesta fiind de fapt candidatul unic propus de partid, care va deveni secretarul general al Partidului Comunist şi preşedinte al Republicii.
Prin opoziţie, parlamentul cu cel mai mic număr de membri este, conform Raportului parlamentar global din 2012 al ONU, Micronezia, cu doar 14 parlamentari.
În Europa, cele mai numeroase parlamente se găsesc în Marea Britanie, care are 1.410 parlamentari la o populaţie de circa 62 milioane de locuitori, dar şi în Franţa (952 de parlamentari la o populaţie de circa 65 milioane locuitori) şi Italia (945 de parlamentari la o populaţie de aproximativ 60 milioane de locuitori). Tot în Europa, legislativele cu cei mai puţini parlamentari sunt Malta (65 de parlamentari la o populaţie de circa 400.000 locuitori) şi Cipru (80 de parlamentari la circa 800.000 locuitori).