Generic filters
Exact matches only
Generic filters
Exact matches only

Șahul, materie în școlile din România

Iată că, după numeroase aspecte negative prezente în sistemul de educație, ne putem mândri și cu o decizie bună care va contribui la dezvoltarea intelectuală a elevilor din România. Șahul va fi studiat ca materie în școală, iar Federația Română de Șah (FRS) donează materiale necesare către 500 de școli din România. Este o veste foarte bună pentru numeroși elevi care vor să ducă șahul dincolo de statutul unui simplu hobby.

Donațiile vor consta în truse speciale care conțin, fiecare, 10 garnituri de piese, 10 table pliabile de șah, o tablă portabilă de demonstrație, două manuale (pentru fiecare an de studiu) și programa primilor doi ani de studiu.

Potrivit MEN, donația reprezintă unul dintre angajamentele FRS față de cele 500 de unități școlare, ca urmare a protocolului semnat, în primăvara acestui an, între MEN și FRS, în vederea implementării programului național „Educație prin Șah în Învățământul Preuniversitar”.

Cele 500 de unități de învățământ au fost selectate pe baza unor criterii clare: existența unor cluburi de șah, dorința elevilor de a practica șahul în școli, existența profesorilor care pot preda șahul, ca disciplină, participarea la concursuri naționale/internaționale ale elevilor/unităților de învățământ„, precizează sursa citată.

Evenimentul va avea loc în prezența ministrului Educației Naționale, Remus Pricopie, și a președintelui FRS, Sorin-Avram Iacoban.

sursa: agerpres.ro

foto

Cover - Sursă foto: freepik.com
Picture of Damian

Damian

Când nu scrie, Damian citește, iar când nu citește, joacă jocuri video. Este masterand în Publicitate la Cluj-Napoca, iar pentru noi scrie cel mai des despre lucrurile actuale care se întâmplă peste tot în lume.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *